miercuri, 1 septembrie 2010

pereche

pentru Ştefan şi întrebările lui,

Motto din amintiri: „Există locuri în inima omului care nu sunt încă şi în care intră durerea spre a le face să fie” (L. Bloy)

Spunea Eminescu: „Independenta este suma vietii noastre istorice”, coborand spre individ multi au spus ca omul este o suma de diverse lucruri, unii ca este suma persoanelor din viata lui, altii ca e suma experientelor lui de viata, altii a altor lucruri. Daca ne-am intoarce in timp mult si bine am spune ca omul e o bucata de lut modelata dupa un Chip si cu o Asemanare in care a batut Duhul cum a vrut. Daca omul se sarguia sa ramana asa azi n-avea nevoie de limite, de legi, de granite, dar nici de binecuvantari si taine, el insusi fiind o taina si o binecuvantare. Cica asa ne-a facut Dumnezeu, sfinti, iar lumea era intreaga buna si buna foarte si n-aveam nevoie de nici o lege din nici un fel de drept fie el civil, canonic, roman sau oricare altul, pentru ca n-aveam decat o lege: sa ramanem asa! Apoi in timp datorita greselilor noastre (sa credem ca doar Eva a gresit mi se pare o prostie, si eu sa fi fost in locul ei stiu precis ca as fi gresit, tu nu? Hai, serios?) legea s-a transformat intr-una noua, anume: sa revenim la ceea ce am fost! Si pentru ca omul singur nu poate, iar ajutor de la Dumnezeu s-a hotarat sa nu primeasca (doar cand si cand isi da seama ca altfel nu poate) si-a inventat lui singur reguli pe care sa le urmeze si sa revina la ceea ce a fost candva. Tot intesandu-si viata cu reguli, marcand cerul cu stele care sa-i spuna cum sa mearga pe strada mai drept ca sa ajunga fara accidente la destinatie, a inventat si o psihologie a alegerii celor dimprejur. Asa s-a nascut intrebarea: ce-ti place tie la X? Ce i-o fi placut lui Adam la Eva? Cum i-a dat-o, asa a luat-o, si-o mai fi pus intrebari? Apoi omul mai romantic a descoperit noi surse de visare la perechea ideala, legende. De aceea auzim frecvent povestea sferelor ce se unesc, povestea jumatatilor ce se imbina perfect, mitul androginului, frumoasa poveste a zburatorului, si fiindca unii mai pesimisti sau mai geniali si-au pus cumva si intrebarea inexistentei perechii s-a scris Luceafarul. Apoi pe baza acestor vise si visari s-au construit imperii, cum e cel Disney. Tin minte o faza care mi-a placut grozav in Ally McBeal, un moment in care prietena ei i-a propus sa dea in judecata Disney. Motivul? Destul de simplu, povestile astea ne induc ideea ca trebuie sa gasim in lume un om perfect, un om anume, un Fat Frumos, o Ileana Cosanzeana, trecand apoi de naturaletea copilariei, cautam un om care mai drept, care mai frumos, care mai inalt, care mai cu ochii verzi sau negri, iar viata sexuala, ohh aici e cel mai frumos! Toata lumea a auzit de nepotrivire, mai nou omul pentru om e un fel de unealta a placerilor, un fel de aparat pe care mai intai il testezi, iar daca descoperi la el vreo "hiba" il duci inapoi la magazin, doar are termen de garantie. Esti defect fratioare, n-o faci bine! Asa se zbate omul intre modernul sex de ocazie si visul de perfectiune. Si descopera pe rand golul interior de dupa una si dezamagirea de dupa cealalta. Acum o sa mi se tranteasca o fireasca intrebare: dar cum ar trebui atunci sa fie?

In primul rand trebuie, cuvantul asta coercitiv e nefast, nu trebuie, e si cu asta basta. Si e asa, cum spunea si Rebreanu: "iubirea nu este un targ, te iubesc pentru ca ma iubesti; este o certitudine, te iubesc pentru ca te iubesc." Ce poate cuprinde targul in el? Tot ce inseamna ideal, dorinta, cautare, perfectiunea imaginara, tot ce am putea cauta la un om pe care sa pretindem ca-l iubim mai apoi: sa ne iubeasca, sa ne semene, sa fie dupa un anumit tipar fizic, sa gandeasca la fel ca noi, sa viseze la fel ca noi, sau dimpotriva, cand avem nevoie de anumite motive ca sa spunem ca iubim pe cutarica inseamna ca iubim motivele si omul nici nu l-am vazut inca. Si ce poate insemna "te iubesc pentru ca te iubesc"? Asta sa descopere fiecare in inima lui. Fiecare om iubeste in primul rand pentru ca poate, pentru ca a fost inzestrat de Dumnezeu cu aceasta capacitate magica, pe cine si de ce e trist sa spunem, pentru ca de fapt s-ar cuveni sa iubim pe toata lumea si fara un motiv anume, iar fiecare dragoste a noastra sa devina o noua legatura cu Dumnezeu. Cati mai vorbim cu El de dragostea noastra? Cati multumim pentru ca iubim, si cati realizam ca de la El sunt toate acestea frumoase din inima noastra, trecand peste lumeasca mizerie care le inconjoara? Un silogism clasic pe care mi-l repet: daca Dumnezeu e infinit, si Dumnezeu e iubire, atunci iubirea e infinita, iar cand omul iubeste atinge infinitul de fapt, atunci implineste sfintenia care i-a fost data de zestre de Dumnezeu, altfel n-are nici o sansa. Nu cred ca dragostea e o stare anume, nu e liniste si nu e zbucium, nu e caldura si nu e pasiune, e toate si ceva peste. N-am spus de mult te iubesc, de foarte mult timp, dar daca as spune ar fi pentru ca eu sunt eu, iar tu esti tu, pentru ca pot si pentru ca urechea ta e deschisa cale catre inima ta care simte, pentru ca nu-mi esti nimic, dar te-am simtit pe rand si tata si frate si copil si sot si amant si duhovnic si au ramas in tine toate acestea si ceva peste ce inca imi e necunoscut dar stiu ca e si ca umple acel loc din inima mea care inca nu e dar pe care tu il faci sa fie. Si n-ar fi nici o declaratie si nici o marturisire, ar fi doar o realitate ce-ar fi frumos sa fie palpabila prin fapte, prin intelegere, iertare, daruire, atentie, sensibilitate, mangaiere.. prin trecerea peste nervul (a se citi aici: zbucium, incordare, tachinare, cearta, ura chiar) necesar oricarui balans spre infinit. De aceea imi repet, din intelepciunea copiilor: "oamenii care se iubesc nu pot sta suparati pentru ca vor sa fie mereu impreuna, asa ca iarta imediat pentru a putea fi alaturi de cei pe care ii iubesc".

Chiar si fara vise ramanem noi..

video

http://www.youtube.com/watch?v=7tJe8Oiiz4I