joi, 20 ianuarie 2011

aCEL vânător de fluturi

I. aCel vânător după cum deja ştim, vâna fluturi. Însă nu orice fel de fluturi, el vâna doar fluturi regali, preferaţii lui fiind fluturii rege! Cercetând el miriştea cu deosebită atenţie în căutare de fluturi, nici nu băgă de seamă când doi dintre ei i se aşezară pe piept. Nu dură mult această nebăgare de seamă, coloritul, dar mai ales dimensiunile unui fluture rege sunt greu de ignorat. Aşa că începu să-i privească foarte atent la detalii. Cei doi fluturi erau aproape identici, la fel de grandioşi, aceleaşi dimensiuni uriaşe, acelaşi colorit, aceleaşi forme deosebite, dar vânătorul nostru era iscusit, numaidecât îşi dădu seama ce anume îi diferenţiază! Unul dintre ei avea o pată mică, aproape insesizabilă pe fiecare aripă, în perfectă simetrie.. Nu-l deranja asta, totuşi avea tendiţa să creadă că la unul dintre fluturi ţine mai mult şi nu se hotăra nicicum să devoreze pe vreunul dintre ei, din dorinţa de a-l salva pe cel drag. În tot timpul acesta, nici fluturii nu stăteau degeaba, se întreceau să-l cucerească pe vânător. Care mai decare îşi desfăceau aripile în vânt pentru a-l vrăji prin culoare într-un dans mai ameţitor ca al cadânelor. Sigur că vânătorul nu rămânea imun şi pentru prima dată în viaţă de dragul unui fluture, renunţa la masă şi privea extaziat festinul de culoare şi formă a celor doi. Ceea ce nu-şi putea el aminti era, ce anume înseamna, diferenţa aceea de o pată?! Ştia sigur că unul dintre ei este un fluture rege, iar celălalt un fluture vicerege, dar care e unul şi care celălalt nu putea dibui, nu-şi amintea în vârtejul de culoare, acest detaliu ce îi părea. cumva. minor. Detaliul însă nu era nici pe departe minor! Era chiar vital! Şi într-o zi, fluturii îi dovediră asta. Nerenunţând la dansul lor frenetic, începură să-i susure vorbe unul despre celalalt, făcându-l să înţeleagă că trebuie numaidecât să aleagă! În toată zarva iscată între cei doi fluturi, vânătorul cădea ca vrăjit, neştiind ce anume să aleagă. Aşa că au ales fluturii, fluturele rege a vărsat o parte din venin, suficient cât să nu-l poată acoperi fluturele vicerege cu tot tratamentul său. Acum nu mai era nimic de făcut, alegerea era vitală şi în acelaşi timp fatală oricare ar fi fost. Probabil vânătorul ar fi ales acum să devoreze întreg fluturele rege cu tot veninul lui şi să-l salveze pe cel inocent, numai de şi-ar fi amintit detaliul acela!! Dar nu şi-l aminti, aşa că îşi puse repede voinţa în inima lui şi înghiţi la întâmplare! Încă nu ştim pe care a înghiţit, ştim ce-ar putea urma, de l-a mâncat pe cel rege soarta i-a fost scrisă să moară ucis de însuşi vânatul său, de l-a-nghiţit pe cel vicerege este salvat de otravă dar durerea inimii care a ucis pe cel nevinovat va fi cu mult mai mare decât cea otravită. Şi-acum nu aşteptăm decât un lucru, să vedem.. dacă aCel vânător.. MOARE!?




II. Am citit de curând povestea asta şi apoi m-am uitat îndelug la vânător o bună bucată de vreme. Am tot urmărit să văd şi eu ca toată lumea ce va urma şi cred că am văzut ceva ce nu multă lumea poate cuprinde cu ochii minţii. După ce înghiţi fluturele, acesta se făcu pe dată venin curgând dinspre gura care l-a înghiţit spre inima pe suprafaţa căreia îşi făcu veacul Nu a durat mult până să ajunga acolo, în locul de taină în care nu cred că i se cuvenea să fie. Se coborâ atent prin toate cămările şi vasele ei şi-o cuceri pe de-a-ntregul. Nimeni n-ar fi crezut că mai există şanse ca inima înveninată să mai bată, dar auzind fâlfâitul de aripi al flururelui vicerege inima începu să bată cu imensă putere, să se zvârcolească şi să pompeze tot veninul afară. Veninul însă nu ieşi ci, în mod tainic, deci greu de explicat, se făcu în bătaia inimii vin dulce intrând în sinteză intimă cu sângele inimii. Şi această uluitoare schimbare făcu la rându-i o alta şi mai grozavă. Vânătorul cu totul începu să se schimbe. Parte cu parte, fără răgaz, se preschimbă în fluture! Sfârşitul fu aCel mai frumos cu putinţă. Doi fluturi vicerege se înălţau unul pe celalălalt spre cerul instelat..