sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Bucură-te, bucuria mea!

Lavă fierbinte ce pătrunde cu grijă prin toate crăpăturile fiinţei mele. S-acoperă durerea, tristeţea, gândul, simţirile nebune... Dragostea mea ce se clatină, între cele două extreme celebre, a fi sau a nu fi? Zdruncină inima lăsând lava să iasă. Tot ce atinge-n cale se preschimbă, ardere de tot se face, se arde tot răul, se'ntoarce la bine! Durerea în mângâiere, tristeţea în veselie, iar gândul, găndul în negândul cel bun şi de folos. Mereu am crezut că gândul e important, azi am înţeles că mult mai preţios e negândul! Mâinile împletesc negândul metaniei în dar, din vulcanul inimii zdruncinate de dragostea ce-a dat năvală din infinit, se duce în toate direcţiile fiinţiale, din mine spre alţii! Bucură-te bucuria mea, dă năvală în câte inimi găseşti în cale!! Deschide-le şi cucereşte-le pe toate!! Bucură-te, bucuria mea!