joi, 13 ianuarie 2011

Omul care a tăcut

Imaginea care lipseşte
Dedicată celor care (încă) nu ştiu să citească!

A fost odată un om,unul ca noi toţi. Şi ca noi toţi, înzestrat, pe lângă darul gândirii şi cu acela al vorbirii. Omul nostru însă degeaba avea darurile astea minunate,nu se ştie din ce motiv cuvintele lui erau invizibile. Vreau să spun prin asta că,oricui le-ar fi spus, ele treceau neauzite. Omul era totuşi înzestrat şi cu auz şi cu vorbire,ştia bine că tot ce vorbea putea fi auzit şi totuşi,nu se auzea decât el însuşi. Încerca de copil tot felul de trucuri pentru a atrage atenţia dar nimic nu părea să-l ajute,mai mult,lumea îl privea din ce în ce mai urât. Aşa că,într-o zi,se hotărâ în sinea lui să se oprească din vorbit cu totul. O vreme se gândi chiar că dacă oricum nu e auzit de nimeni şi nu poate fi de folos prin asta,atunci să facă alte lucruri ca să ajute omenirea în vreun fel,dar orice făcea,părea inutil. Se aşeză pe-o bancă,oftă puternic şi renunţă cu totul la viaţă. În clipa următoare hainele i se făcură hârtie şi imediat ce trecea pe lângă el un alt om, pe haine îi apăreau scrise sfaturi pentru acela,poveşti din viaţa lui,amintiri,vise,tot ce puteai şti şi gândi despre un om dacă îi erai
prieten foarte apropiat. De atunci omul n-a mai încercat niciodată sa vorbească altui om. I-a lăsat să se citească pe ei în el în linişte şi asta doar dacă doreau. Niciodată trecătorii nu puteau vedea în om decât pe ei cu frământările lor, puteau chiar să-şi pună şi întrebări, iar haina omului le răspundea îndată, doar dacă întrebările erau tot despre ei înşişi, niciodată despre alţii sau despre om. Cei mai mulţi au continuat să treacă pe lângă el ignorându-l ca şi până atunci,dar unii chiar s-au citit pe ei înşişi cu interes în omul care s-a decis să tacă.