marți, 4 ianuarie 2011

Parintele T.

L-am vizitat de curand, e acolo, in domitorul lui, in casa sa dintre cele 4 scanduri. E la fel, desi lumea se straduieste sa-l arate altfel parca si-n poza de pe usa. E tot el, nimic schimbat. S-a dus totul de rapa de cand a plecat, s-a retras ostenit in micul lui locusor.




Azi m-am intors in timp, de unde ne stim noi de fapt. Langa dormitorul lui e un altul, un altul unde doarme un tanar, nimeni nu poate explica foarte clar cum a adormit acela, dar pe el tin minte exact cum l-am cunoscut. Eu si prietena mea il visam amandoua de catava vreme, stiam ca doarme, dar nu stiam unde, ea insa a recunoscut locul din vis pentru ca-l cunostea, eu nu si-am spus ca trebuie sa mergem sa vedem daca e acelasi pe care il visam amandoua. Si-am mers, si buna vreme ne-am gasit, buna sara mai cu seama, in noaptea de Inviere ne-am spus ca trebuie sa-l salutam si noi pe el, pe cel din vis, daca e acolo ii vom aprinde o lumanare, zis si facut, la lumina luminilor din lumanare si la cea a stelelor de dupa norii grosi am purces in cautarea cimitirului si l-am gasit, iar in el pe cine cautam noi. Ceata era deja invatata, doar si pe Cleopa tot asa l-am gasit, jucand v-ati-ascunselea prin padurea ce ducea la cimitirul de la Sihastria. Si el tot cu bucurie ne astepta. Din noaptea aceea avem un nou prieten care doarme de dinainte de a-l cunoaste, Cleopa, iar in noaptea aceea de Inviere am mai descoperit pe unul si dealul ala a devenit Ceahlaul nostru, Athosul pe care se incumetau sa urce dimpotriva doar femeile, avand cale in mana si lumanari urcam adesea, luam ulei si ce mai credeam de cuviinta si plecam in vizita, nu stiu daca il mai vizita cineva vreodata, locul era insa destul de ingrijit si singurul la care mai gaseam uneori o lumanare arsa sau vreun semn al trecerii altuia in vizita. De cand a plecat si parintele T insa, totul e mult mai curat, mai asezat, florile parca abunda, fiecare are candela lui sau mai multe, e parca mai viu locul acela, iar manastirea.. din ce in ce mai moarta... sau.. oricum cu alt tip de viata in ea.

Intalnirea cu parintele n-a fost simpla, tin minte ca mama mergea la el in tinerete, tin minte si chilia mica undeva jos, si multa lume ce se aduna sa-i vorbeasca. Insa in memoria inimii ramane o alta intalnire pe care o simt ca prima si ultima noastra intrevedere. Duceam liturghie cum se spune, randul era la fel de mare la usa altarului cum era candva la cea de la chilia parintelui, lumea mergea cu rabdare asteptand magicile patratele pe care ni le dadea parintele (anafura, nu altceva care sa starneasca ropote de ganduri cunoscatorilor) si mai ales lovitura ce ne-ar fi izbavit de toate impreuna cu unele cuvinte cu rol de sfat pentru cine le primea asa. Stateam deci si eu cuminte si fara minte la rand si priveam cu interes spre usa ce nu mai avea timp sa se inchida incercand sa prind cu ochii duhul cel rau ce se ridica la lovitura parintelui. Liturghia trecea pe langa mine, nu mai auzeam nici o cantare, nici un cuvant, magia se petrecea in pragul usii mici unde tot aparea parintele parca presarand o potiune magica in gura celor ce ajungeau in dreptul lui si lumea pleca brusc mult mai luminoasa. Preotii din altar isi vedeau de ale lor eu aveam acum pe ale mele mult departe de cele normale, pe langa parintele era un tanar si incercam sa dibuiesc cine este, el se uita la mine si eu la el, eu cu mirare, el.. n-am habar, cu un fel de zambet tamp. Un pas asa, al doilea la fel, al treilea tot asa, pana cand parintele dibui momentul potrivit, inchise usa ingereasca, se deschisera usile mari si de dupa masa altarului se ivi cea mai grea imagine pentru nepriceperea mea: parintele si tanarul fata in fata, tanarul tinand capul in jos, parintele cu un soi ce bici micut il plesnea peste fata in timpul liturghiei in vazul tuturor. Vina m-a incremenit, mi-am dat seama ca am gresit ceva, fara sa inteleg prea bine ce. Apoi cortina s-a tras, urma probabil un moment important din Sfanta Liturghie, usa cea mica s-a deschis din nou si parintele si-a reluat activitatea. Intr-un tarziu am ajuns si eu, cautand cu privirea plina de spaima pe tanar, pe care parca as fi vrut sa nu cumva sa-l mai intalnesc de teama sa nu-l bata din nou si mai ales sa nu-l bata din nou in fata mea. Si l-am intalnit, zambea nepasator foindu-se de colo colo pentru a-l ajuta pe parinte. In gandul meu, sa vezi tu ce poaca imi da mie acum parintele si mi-am aplecat capul resemnata, gandind ca pentru multimea pacatelor ar putea sa-mi dea una care sa ma faca sa nu ma mai ridic de acolo, insa.. stupoare! Parintele ma trase inspre el si ma mangaie usor, apoi cu multa caldura imi spune: tie iti plac barbatii mai mari, dar esti cuminte, si cuminte vei ramane! Apoi, cat de rosii imi erau obrajii nu stiu, dar ochii abia isi mai stapaneau limpezirea de lacrimi. Mi-a dat si mie tot ce avea de dat si-a repetat uitandu-se la mine fix in ochi: da, tu vei ramane cuminte!



Parinte, astept inca sa ma mai bati, nu intru in Rai fara bataie de la dumneata sa stii!! Pentru ca merit!