duminică, 1 mai 2011

De-ar fi fost, două muşte şi-un ţânţar!

Coloana sonoră!

Într-o oarecare zi, stăteau pe oglinda prăfuită din odaie, două muşte şi o mică buburuză. Muştele privind la buburuză îi spuneau pe rând:

- Ce deosebită eşti surată!

Buburuza nu le răspundea, le asculta atentă la cum se oglindeau ele în ochiul prăfuit. Una dintre ele trăgea tare din ţigară în timp ce se privea atentă în oglindă:

- Ohh, cât de frumoasă sunt! N-are nimeni aripi ca ale mele, nici degete la fel de lungi şi de frumoase, n-are nimeni atâţia admiratori! Cealaltă auzidu-o îşi zâmbea şiret şi-n sinea ei gândea:

- Săraca de ea, se vede frumoasă cu mintea ei, eu însă atrag prin mister, sunt până la urmă la fel de frumoasă, dar ştiu ca un admirator real n-o să mă vrea decât pentru el, e bine să-i faci pe rând să creadă asta, să te admire toţi în taină. Ambele priveau atent admiratorul, un păianjen în colţul oglinzii. Intuind ce gândesc amândouă, buburuza încercă să le avertizeze:

- Dragelor, paianjănul o să vă prindă în pânza lui şi-o să vă devoreze întregi, nici frumuseţea şi nici inteligenţa n-o să vă scoată din pânza lui, mai bine vă uitaţi mai atent în oglindă ca să vedeţi cât de fragile sunteţi în realitate! Dragele de voi..

- Tu să nu-mi spui mie ce să fac! se răsti cea cu ochelarii pe ochi, eu ştiu foarte bine ce am de făcut, apoi mieroasă schimbă vorba încercând să afle despre admirator de la buburuză. Ia spune-mi te rog, îl cunoşti pe păianjăn, de unde ştii că ar fi periculos?

- Am mai văzut muşte în plasa lui, mai bine ai avea grijă, poate chiar iubeşte muştele, dar nu rezistă tentaţiei şi le soarbe tot sângele din vene, e ca un vampir al gâzelor!

- Mulţumesc de sfat, spuse musca şi imediat îşi luă zborul, strălucindu-i ochelarii fix în direcţia pânzei. Buburuza se întristă, nu putu să o împiedice.

- Eşti o trădatoare! ţipă imediat musca abia terminând ţigara. Tu şi cu musca aia mi-aţi făcut numai rău! Eu trebuia să am paianjenul, era al meu dacă nu apăreai tu în cale ca să mă vinzi! Blestem ziua în care te-am întâlnit! Şi îşi luă îndată şi ea zborul pe linia fumului de ţigară ce se ridica spre pânza păianjănului. Descumpănită, buburuza încercă încă o dată să le oprească:

- Staţi!! Staţi dragelor, nu mergeţi într-acolo! În zbor se întâlniră toate trei, dar buburuza nu mai apucă să spună nimic, pentru că muştele se apucară imediat de zumzăit îngrozitor, nu se mai auzea nimic, atât de tare se băteau cele două în bâzâit de aripi încât buburuza trebui să ţipe puternic:

- Linişte! Strigă cu toată forţa sa, oprindu-le un pic din zumzăit, profită să mai spună o dată spre întărire, însă mult mai blând: liniştiţi-vă, vă rog… şi desfăcându-şi cu totul aripile atinse cu ele pe fiecare muscă în parte. Cele două însă nu se puteau linişti atât de uşor, o prinseră fiecare dintre ele de câte o aripă şi la unison îi strigară buburuzei:

- Trădătoareo!

- Iertaţi-mă, spuse atunci buburuza, vă dau la fiecare o aripă de-a mea, să mă iertaţi. O să vă fie de folos, luaţi-le!


Muştele nu avură nevoie să li se spună de două ori, pline de ură au rupt fiecare câte o aripă şi-au luat-o la goană spre pânză, într-o întrecere nebună! Se înfipseră amândouă bine în pânză şi-şi continuară acolo zumzăiala infernală. Auzindu-le, păianjenul îşi începu greoi mişcarea spre ele, abia atunci sărmanele au înţeles că n-au nici o scăpare şi că buburuza avea dreptate, dar nu puteau să se desprindă de pânză. Văzând însă privirea lacomă a fostului lor admirator, începură amândouă pline de forţă să învârtă aripile rupte ale buburuzei şi chiar înainte ca paianjenul să le ajungă, se desprinseră de pânza deasă şi-şi luară zborul care încotro. Probabil că vor mai reîntâlni la oglindă, ura dintre ele fiind nesfârşită.



Buburuza însă, fără aripile sale porni în căutarea soarelui şi de atâta mers se lungi nevoie mare, trupul său fiind de acum mult mai plat şi alungit, doar roşeaţa de pe spate şi petele negre amintind de vechea buburuză la vederea gândacului roşu. Se spune că Dumnezeu însuşi a pus cuvânt ca micul gândac să nu fie câlcat vreodată în picioare, ca semn al recunoştintei sale faţă de jerfa vechii buburuze devenite gândac, şi-i puse El însuşi numele popular de Vaca Domnului. Aşa se face că gândacii aştia seamănă nespus de mult cu buburuzele, însă doar cei cu ochi de copil pot să vadă lucrul acesta, copiii spunându-le des buburuze gândăceilor roşii ce populează toate zidurile şi scoarţele de copac.



De-ar fi fost, două muşte şi-un tânţar, ce s-ar mai fi ospătat admiratorul!!