marți, 14 iunie 2011

Arc peste triumf

-         Ce frumoasă e! Ai văzut?
-         Da, interesantă ideea cu săgeţile.
-         Săgeţile? Eu pe alea le-am observat ultimele.
-         Cum aşa? Eu le-am văzut de prima dată. De fapt prima dată am văzut săgeţile apoi arcurile.
-         Ce chestie, eu prima dată am observat cum sunt aşezaţi bărbaţii, cum ţin capurile, mi s-a părut extrem de interesant, ca şi cum s-ar odihni unul pe altul, m-am gândit că sunt într-o stare de dragoste care depăşeşte umanul şi luptele masculine pentru femeile care sunt pictate în plutire deasupra.
-         Eu acum observ femeile. Mă gândeam că se luptă de la ceva.
-         Eu după aceea am observat arcele, şi m-am gândit că, au avut conflicte dar le-au rezolvat, am fost foarte şocată când am văzut săgeţile înfipte în piept. Ce interesant cum privim exact invers întreaga imagine şi toate aspectele ei.
-         Păi da, tu mereu eşti cu pacea, era evident că avuseseră ceva de împărţit.
-         Eu nu văd nici acum aşa, văd tot cum am văzut prima dată, într-un fel, adică, gândeşte-te că n-au putut ajunge întâmplător în poziţia asta, este evidentă o reconciliere.
-         Poate.
-         Cred că sigur.
-         Tu crezi, pentru că aşa vrei să fie.
-         Da, probabil. Nu te oboseşte lupta asta fără sens?
-         De ce fără sens?
-         Nu ştiu, n-ar fi fost mai frumos tabloul cu o singură femeie?
-         Poate.
-         Uite, eu mă întreb, oare femeile alea care plutesc aşa ca moarte, nu reprezintă oamenii pe care ei i-au rănit în lupta lor absurdă?
-         Cum să le rănească?
-         Aşa cum se întâmplă în viaţa reală, mereu când doi se luptă, cad multe victime colaterale, nevinovate.
-         Deci crezi că luptându-se pentru ele, le-au victimizat? Ce idee! Ha, ha, ha, un râs pofticios, ironic.
-         Da, aşa cred. Serios, mă privesc pe mine, sunt aşa sătulă de secretele lumii, de bârfă, de destăinuiri, de scrieri care să atingă la mişto pe unul sau pe altul, de luptele altora în care cad victimă fără voie. De ce oamenii nu-şi duc războaiele între ei şi implică mereu pe alţii?
-         Ce farmec ar mai avea un război între două persoane?
-         Ar avea, n-ar mai afecta pe alţii, ar fi cel mult o lecţie pentru cei doi care se luptă, care la final ar putea ajunge ca bărbaţii din imagine, ori ca îngerul şi diavolul din povestea mea.
-         Nu seamănă.
-         Nu seamănă, sunt cazuri diferite, aici lupta pare să se fi dus între doi egali, doi la fel, acolo lupta era între două forţe diferite, care prin luptă s-au interschimbat.
-         Aici au rămas la fel, nu le-a ajutat cu nimic lupta.
-         Ba da, a schimbat relaţia dintre cei doi, în cazul poveştii mele a schimbat doar starea celor două personaje, relaţia rămânând aceeaşi.
-         Da.
-         Ce crezi că e mai important să se schimbe, starea personajelor sau relaţia dintre ele?
-         Depinde.
-         De ce anume?
-         În cazul poveştii tale spre exemplu, dacă diavolul devenea bun, iar îngerul nu se schimba, atunci se schimba în bine şi starea personajelor şi relaţia dintre ele. Ar fi fost cazul ideal.
-         Da, aşa e. Dar pentru asta, unul trebuie să reziste fără să jignească, să lupte cu el însuşi şi să accepte cu dragoste răutatea celuilalt, făcându-o mântuitoare pentru amândoi.
-         Mda.. cam greu..
-         Foarte greu, dar nu imposibil.
-         Nu imposibil.
-         Aşa s-ar face arc peste triumf, ca un curcubeu peste întreg potopul!
-         Fă tu din nou curcubeu peste potopul din viaţa ta!
-         Aşa am să încerc să fac..