joi, 2 iunie 2011

Căpşunii fac căpşune

Se grăbea. Timpul nu-i stătea în loc! Dar nu putea, nu!! Roşul acela vampiric o atrăgea prea mult. Zăceau în balta de verde ca nişte serafimi ce se aşteptau salvaţi de gura ei, din moartea pământie care începea să le muşte. „Fie! Doar una!”, îşi spuse şi se aplecă spre ele. Ridică frunzele care le acopereau de lumină, ca un veşmânt cărnos sub care se săvârşea taina inimilor mici şi dulci, se gândea pe care s-o aleagă. Ar fi făcut o nedreptate la celelalte care rămâneau acolo, căzute la pământ… Le privea, aşa aplecată, ţinându-şi capul într-o parte, ca o mama care-şi găseşte copiii sub pătură jucându-se de-a v-aţi-ascunselea şi i-ar lua în braţe, dar se opreşte ca să nu le strice joaca, şi se retrage sfioasă, ca să-i regăsească iar şi iar sub acoperământul jocului copilăresc. Pe unele dintre ele se ţesea strălucitoare, o pânză, extrem de migălos şi atent lucrată de un mic păianjen. Pe aceea clar nu putea să o aleagă, deşi era mare şi incredibil de frumoasă. Părea să nu găsească nici una în apropierea ei, îşi făcu mai mult curaj şi începu să înainteze prin desişul tufelor pitice. Vârful piciorului, eliberat de un pantof decupat, de aceeaşi culoare cu ele, îşi făcea loc cu atenţie, să nu cumva să fi călcat venele bieţilor căpşuni, care se răspândeau pretutindeni. În căutarea deliciului, îl înfipse în pământ, păstrând călcâiul în aer, şi celălalt picior la fel, păstrându-şi perfect echilibrul şi graţia. Alese până la urmă una, mărunţică foc. O duse la gură, buzele o apucară de pe tulpiniţa care se desprinse odată cu ea de pe planta părinte, o împinseră imediat în cavitate unde luă contact cu limba. Ajunsă în mijlocul gurii, fu imediat împinsă de limbă spre cerul de care urma să fie strivită. Totul părea perfect, imediat ochii se strânseră de plăcere, simţind parfumele ţâşnind din căpşuna mică, săgetată până în intimitatea ei de limbă. Se revărsau simţirile prin papilele gustative, până în inimă, ca să o încânte. Nu dură însă îndeajuns, aşa că uită cuvântul ei de la început, şi se năpusti să mai aleagă una, şi încă una, şi încă una. Roşul serafic i se amprenta în porii degetelor lungi, care le culegeau cu grijă, pentru a le uni cu buzele care preluau şi ale din coloritul căpşunelor, ca dintr-un izvor ce-şi continua curgerea obrăznicind chipul, sfidând soarele care dorea şi el să-i ardă obrajii cruzi. Căpşună, după căpşună continuă un ritual ce s-ar fi vrut fără de sfârşit. Şi timpul a stat în loc.