luni, 27 iunie 2011

Ce a greşit Platon?

- Am citit ce ai scris aseară. Ce-ai spune dacă aş comenta cu „du-te dracului”, tot ce ai scris?


- Ţi-aş spune „futu-te-aş!”. Începură amândoi să râdă.

- Ce are iubirea platonică? De ce ar fi greşită iubirea în forma văzută de Platon? Până la urmă, în prezent îl considerăm pe Platon precreştin, deci viziunea lui este aprobată.

- Este abstractă! Nu există! E ideatică!

- Cum nu există? Dar cea prescrisă de Hristos, există? Poate fi ea atinsă, trăită, transpusă în viaţa reală, în societatea actuală?

- Cum crezi tu că e dragostea lui Hristos, Ano?

- Cred că e plenară, aşa cum o simt pentru tine, dar e pentru toată lumea!

- Şi cum mă iubeşti tu pe mine?

- Tu eşti pentru mine tot: mamă şi tată, frate şi copil, amant şi soţ, prieten şi duhovnic, toate la un loc şi ceva deasupra lor, ce nu pot explica, pur şi simplu eşti, cu toate că-ţi scot fire de păr alb..

- Şi crezi că poţi să iubeşti aşa pe toată lumea?

- Nu ştiu Dorule, cred că nu, dar vreau măcar să încerc. Crezi că e greşit? Întrebă cu sfială.

- Nu e greşit, dar ştiu că e greu. E greu să iubeşti mai mulţi oameni deodată.

- Dar pe toţi deodată? Pare imposibil? Tristeţea i se simţea în glas, i-l modula foarte tandru.

- Nu Ano, când mă uit la tine, nimic nu pare imposibil.