vineri, 24 iunie 2011

Dansează ca să mănânci!



- Ce ştii să faci? îl întrebă ea apăsat, iscodindu-l cu privirea, în timp ce îşi modifica singură aspectul vestimentaţiei.

- Cum adică ce ştiu să fac, se încruntă el enervat de asemenea întrebare.

- Trebuie să şi mâncăm! Ce ştii să faci? Era prima lor zi din călătoria stabilită pe o perioadă de un an, n-aveau la ei nimic altceva decât hainele şi câte un ruxac mic fiecare.

- Tu te-ai gândit să iei cu tine scrisori în loc de mâncare şi bani! şi ce naiba faci? Acum înţeleg eu la ce-ţi folosesc aţele astea de pe tine! în timpul discuţiei, vestimentaţia ei se schimbă radical, în doar câteva mişcări. Avusese pe ea o fustă lungă şi largă, de un roşu aprins, şi o cămaşă de in la fel de largă. De ambele păreau să atârne nişte aţe insuportabile, pe care mişcându-le cu uşurintă, le folosi pentru a o transforma total. Acum fusta era sub genunchi, iar bluza stătea extrem de strâns pe ea. Doar lipsa tocului nu o făcea să pară în întregime alta. Totul însă se strânse perfect în jurul ei, accentuând talia şi sânii mari.

- Ajută-mă să leg astea şi mai taci. Intrăm aici! indică o uşă de lemn care ducea clar spre un fel de bar, un fel de cârciumă medievală. Ştii să cânţi? îl întrebă aşezând ultimele mici detalii ale ţinutei, pentru a fi impecabilă, ca abia călcată.

- Ce să fac? răspunse încruntându-se şi mai tare.

- Ştii cântecul ăla, dance, dance, de la BZN?

- Da măi, cum să nu-l ştiu?

- Bine, intri după mine imediat! intră pe uşa plină de ţinte de fier, ca şi cum ar fi dat buzna fugind de cineva şi începu să cânte. „Get out of my life/I beg you to go now/For I can no longer stand your face/You're cold as ice and so frustrated/Now I get on my feet again/There's nothing more to say”.

Toată lumea din interior se întoarse spre uşă, neaşteptând pe nimeni să intre aşa năvalnic. El rămăsese în prag, căutând cu ochi un fel de ajutor ca să iasă din şoc, ridicând mâinile în aer cu aceeaşi intenţie, exprimându-şi totodată şi nelămurirea, gura i se deschise şi ea de atâta uimire şi o privea ca trăsnit acultând cuvintele pe care ea i le cânta ca un reproş. Nu şi-ar fi putut imagina că din fiinţa aia ce părea aproape serafică acum câteva minute, va ieşi una atât de senzuală şi uşor violentă, care mai şi cânta cu atâta forţă, ceva dificil, cu uşurinţă, de parcă acum elibera un urlet străvechi, păstrat cu grijă. Când se apropie de sfârşitul versurilor ce îi aparţineau, se năpusti şi el, urmându-i jocul. Intră nervos, cu mâinile încleştate în aer ca urmând să strângă ceva cu forţă, cu întreg chipul răvăşit de furie, cu privirea aţintită asupra ei, ca un taur ce şi-ar fi ucis cu nespusă plăcere matadorul! Îşi urmă replicile: “You're out of your mind/You're losing control now/I've never mistreated you before/You slammed the door, while I was waiting/Remember how it was before/"Les nuits, l'amour, Paris.” La fiecare cuvânt înainta spre ea uşor, fără să o piardă din ochi, în timp ce ţinta lui se etala în faţa publicului cu o încântare ce îl făcea să fierbă şi mai tare. Apropiindu-se de ea, simţindu-i parfumul şi mai ales formele năucitoare, scăzu şi tonul versurilor, şi o cuprinse de mijloc, trăgând-o lângă el cu forţă, lipindu-i trupul de al lui, chiar înainte de a cânta ultimele versuri. Apoi ca o linişte revărsată din ei către public, începură să danseze pe versurile ce le rosteau împreună, ceva ce părea atât vals cât şi tango, ea ca un tablou fermecător pe care el trebuia să-l expună aşa cum se face la vals, el ca fiara ce vrea să o ia în posesie, din tango. Se urmăreau frenetic, nemaiţinând cont de privirile atente ale publicului, el încă înţepând-o cu privirea nervoasă, ea mângâindu-l cu seninătatea ochilor ei, ca şi cum toate nodurile hainelor s-ar fi dezlegat şi redevenea fiinţa dulce de la început. Sfârşitul îi prinse ochi în ochi, în aplauze neaşteptate.

- Ce-a fost asta? o întrebă el imediat ce se termină reprezentaţia, fără să o slăbească din strânsoare.

- Asta! spuse, accentuând cuvântul, va fi cina noastră! continuă fără să-şi ia privirea din ochii lui încă nervoşi. Apoi se întoarse către public şi începu să mulţumească fiecăruia, în timp ce el rămăsese stană de piatră, neînţelegând nimic.

Urmează..