miercuri, 8 iunie 2011

încotro

Îţi scriu.
Ca un mort ce doar atât mai ştie să facă.
Îţi scriu pentru că am tresărit auzind vestea la radio.
Deci exişti!
Omule viu, n-ai fost doar o iluzie!
Ai putea să vii să mă iei?
Eu sunt aici, pe insula cu oameni morţi ce umblă, tu unde eşti?
La ştiri spunea că umbli viu în adâncul oceanului.
Omule viu, te rog, ieşi la suprafaţa apei o clipă, înhaţă mesajul meu, coboară-l în adâncuri, citeşte-l şi dă-mi un răspuns.
N-ai vrea să mă iei cu tine?
N-ai mai fi singur, m-ai învăţa să vorbesc, n-aş mai scrie atâta.
Omule viu!
Dă-mi un semn dacă eşti!!
Aş vrea să mă faci să trăiesc, dă-mi un semn, dacă eşti..



Imaginea: http://www.incotro.org/survey/2008/alina-andrei/