luni, 25 iulie 2011

Micro-statul jun

În faţa condeiului mă simt cuprinsă de nelinişte, cum aş putea cuprinde în 500 de cuvinte tot ce s-ar putea spune despre o ţară? Şi ce ţară! Priveşte deci românco, ţara ta fix în ochi şi spune-i drept, ce gând îi porţi în inimă?


Gândindu-mă la problemele României, n-aş şti la care să mă opresc, toate se interleagă într-o mare problemă colectivă, lipsa de reacţie. Singura soluţie pe care o găsesc este o primă reacţie, aşa cum a existat cea de acum 140 de ani. Reiterarea unei prime reacţii trebuie însă să evite greşelile celei trecute şi totodată să-şi asume propriile greşeli, care cu siguranţă vor exista din plin.

E inutil să stăm să discutăm, mai bine ar fi să ne îndemnăm la muncă muncind, mai ales asupra noastră, privindu-ne ca pe un ogor plin de buruiană ce trebuie arat, semănat, îngrijit. Aş vrea să las copiilor mei, o micro Românie mai curată în cuget, cu simţăminte drepte. Văd uneori cum Raiul se coboară pe pământ, când punem cu toţii osul la muncă şi realizăm treptat ceea ce ne dorim cu atâta patimă. Am început propriul ogor, totul se mişcă încet, cu grija de a nu deranja pe nimeni, mai ales autorităţile statului cu legea în mână. Până acum, nimeni nu mi-a spus nimic, totul merge greu, dar bine. Aş vrea să îi implic mai mult pe cei din familie, atât cât culegem buruiana de după ploaie sau roadele deja coapte, putem discuta în linişte despre ultimele lecturi. Cine spune că pe câmp nu poţi să te educi, greşeşte! De când lucrez la propriul ogor am avut cele mai încântătoare discuţii cu membri familiei mele, toate educative, consolidând vlăstarele crezurilor personale, afânând pământul dur al necazurilor cu apa vie a soluţiilor venite din adâncul înţelepciunii comunicante. Urmează să restaurez o idee mai veche, a cuibului din livadă. Invit astfel prietenii să se alăture muncii şi gânditului din ogor. Vom face o livadă sau o grădină mai mare, la care în timp ce muncim cu mâinile, să recăpătăm gândul liber şi discuţiile curate. În timp vom face un sat întreg, casă după casă, cu ogor comun, sursă de viaţă din toate punctele de vedere. Văd cu ochii dorului de Românie, un microsistem funcţional, cu oameni cinstiţi, educându-se unii pe alţii în timpul muncii, educându-se pe sine prin lectură şi mai ales prin mărturisire deasă, prin strângerea legăturilor cu Dumnezeu. O familie română, din care să se nască treptat un sat autentic românesc, apoi o societate românească.

O utopie urmează să spună cei mai mulţi, iar pentru aceeia aşa va rămâne. Restul vor îmbunătăţi ideea şi-o vor aduce în planul realităţii, prin sacrificii personale, realizând o autentică Românie Jună!