vineri, 18 noiembrie 2011

despre vise

Mă pun deseori într-un imens ridicol. Îmi spun că nu cred în vise, dar de obicei le analizez, ca şi cum mi-ar putea spune ceva despre mine. De fapt, chiar îmi spun, dar asta e, despre mine, nu despre alţii. Ce-aş mai putea spune despre visele cu ochii deschişi, mai rău, despre sinistra putere a imaginaţiei mele care mă face mereu să zâmbesc tâmp pe stradă, fiind cuprinsă de gândul unei regăsiri imposibile. Visele de noaptea sunt foarte tari. Şi scriu tocmai pentru a-l mărturisi pe ultimul care a fost absolut genial, dar până la el, trebuie să spun că de curând am visat continuu două persoane, pentru o perioadă, iar visele erau toate de rău.
Sigur, cele două persoane sunt probabil bine sănătoase, doar eu m-am făcut de râs, gândind că, visele mele repetate, pot să-mi spună adevărata lor stare de spirit. În fine. Revenind la visul de aseară, ei bine, toată noaptea am visat un spectacol cu Tudor Chirilă! N-am mai analizat raţionamentul pentru care am visat, pur şi simplu m-am bucurat deplin de faptul că în sfârşit mă aflam într-o sală de spectacol. Mi-e dor de teatru. Oricum. De data asta n-aş putea cădea în ridicol pentru că, desigur, nu am numărul de telefon al lui Chirilă ca să-l sun şi să-l întreb dacă se simte ok. Şi, dacă l-aş avea, cred că l-aş mai invita în visele mele, măcar aşa să ajung şi eu pe la teatru. Mda.
Aaa şi PeSe: iarna asta