duminică, 27 noiembrie 2011

Măturător de praf de stele

Când eram copilă adormeam mereu cu un vis în minte. Mă vedeam dansând într-un templu de sticlă asezat între stele. Mi-am dorit mai târziu să mă căsătoresc într-un planetariu luminat doar de stelele false de pe tavan şi de câteva lumânări pe podea. Apoi măcar într-o biserică cu stele pe tavan... Azi închid ochii şi mă văd în templul de la început, aşezat pe calea lactee, măturând praful de stele care ne face să visăm, să visăm şi să zburăm. E o meserie frumoasă asta de măturător de praf de stele, e ca şi cum aş aduna toată speranţa din cutia Padorei şi-aş putea s-o dăruiesc în pulberi strălucitoare tuturor pământenilor. Mi-am dat seama că în visul meu nu este nici un prinţ. Singură, măturătoarea, nu mai are nevoie de altceva, decât de mătura ei ca să danseze între stele.