sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Aşteptărilor

Prieten drag, 

Îmi permit să te numesc aşa, nu pentru apropiere, ci pentru lecţiile oferite. Ce am învăţat de la tine într-un timp atât de scurt? Atât de multe. Să am răbdare, doar de, aşteptarea se lasă aşteptată, să zâmbesc în neştire şi să mulţumesc şi pentru lacrimile care curg pe obraji. Am învăţat că prietenii sunt şi ei oameni, iar dacă ne greşesc, noi îi putem totuşi ierta, pentru că la rândul nostru suntem oameni. Am înţeles că am dreptul să mor de dor, să urlu pe dinăuntru de dragoste, dar lumii îi sunt datoare cu fericirea mea. Am descoperit în mine puterea de a schimba lumea, eu sunt punctul meu de sprijin în răsturnarea universului, voi izbuti să mă schimb pe mine într-un om mai bun, iar semnul că sunt pe calea cea bună e faptul că majoritatea oamenilor mă vor considera o ciudată. 

Spălam vasele în bucătărie. 
- Mă urmăreşti? 
- Îmi cer scuze, dar nu le pot lăsa pe mâine. 
- Glumeam, stai liniştită şi vezi-ţi de treabă. O scurtă pauză de tras din ţigară. Laura, tu ştii că eu ţin mult la tine, aşa-i? 
- Ei, e bine să aflii că unii oameni te suportă. 
- Eu nu glumesc, ştii că poţi conta pe mine? Eu iubesc sincer, să-i lăsăm deoparte pe cei care se prefac. 
- Sigur, e bine să ştiu că mă mai iubesc şi alţii, nu doar soţul meu. 
- Ce e cu mine? 
- Şi pe el îl plac, sincer, e un băiat bun, un domn adevărat, şi foarte plăcut. 

Prietenii uneori pleacă, dar întotdeauna se întorc într-o formă sau alta. 

- Cântecel, îmi lipseşti, când vii înapoi? 
- Nu ştiu Lauris, mă gândesc să nu mai vin. Îmi place aici, mă simt bine, sunt ca acasă. Ai veni la mine să mă vezi? 
- O să vorbim pe skype, dar în vis am să continui să-ţi aduc mâncare caldă, pentru că aici nu aveai unde să găteşti şi mereu m-am gândit să nu-ţi lipsească. Apoi, să ţii minte îmbrăţişarea de la prima vedere. Mereu îmi vei lipsi! 

Prietenia adevărată începe în inima fiecăruia dintre noi şi nu se termină niciodată dacă ştim să o păstrăm acolo unde s-a născut!