sâmbătă, 7 ianuarie 2012

inima în care nu eşti

"E iarăşi locul ăsta pustiu şi rece. De data asta am venit la apus, să fiu pregatită de seara, cică să dorm liniştită. Cum ar putea un om fi liniştit în asemenea situaţie? N-aş putea totuşi spune că am aceleaşi nelinişti ca ei. Te-am sunat şi nu mi-ai răspuns. Sigur, de ce ai face asta... Aş fi vrut să fii lângă mine, să-ţi strâng mâinile la piept, să-ţi dăruiesc până la ultima bătaie. Dacă te vei gândi să mă cauţi, te rog să mă ierţi de nu voi mai fi, nu m-am gândit niciodată că lucrurile se pot petrece aşa în scurt. Nici ei nu înţeleg, toţi par că se vaită: "o fată aşa tânără...". N-am murit încă şi toţi mă plâng deja. M-au întrebat dacă am suferit o asemenea mare decepţie, dacă am fost traumatizată sufleteşte. Prostii! Cum aş putea să le explic minunea întâlnirii cu tine? Cine afară de mine ar putea înţelege? Unele inimi nu pot îndura atâta fericire. Prietenii se roagă, familia boceşte, iar ei, cei cu halate albe speră! Au emoţii. Nu ştiu dacă se mai fac publice astel de cazuri, poate vei afla de la televizor. Presa nu doarme, ea vegheaza, în lanul de secară, ha ha... Văd titlurile "transplant de inimă reuşit cu succes". Poate totuşi nu se mai scriu de astea, din câte am înţeles au sporit şi toate reuşesc fără dificultate. Dacă nu reuşeşte vor fi blamaţi şi nu-mi doresc asta. Poate va găsi Dumnezeu o modalitate de a nu reuşi fără vina cuiva... Nu pot risca să mi-o ia pe asta cu tine în ea, indiferent de cât de rea le pare lor că este. Ce-aş mai putea face eu cu una în care tu nu eşti?"