sâmbătă, 7 ianuarie 2012

somn blând boţulică

Motto: Unii oameni iubesc pentru că aşa trebuie, nu pentru că aşa pot
Era ceaţă (deasă), cu toate că ar fi fost iarnă, calendaristic vorbind. Deschise portiera mașinii, cu viteză, şi se aşeză grăbită pe locul din dreapta. Trase centura de siguranţă şi, simtindu-se confortabil, închise ochii. I se făcu somn. 
- Ţi-e rău?, o întrebă Andu, în timp ce se urca in mașină, așezandu-se în stânga ei, la volan. Corina clătină din cap, în semn că nu. 
- Ţi-e somn, așa-i?, insistă Andu, de data asta zâmbindu-i complice. 
- Mda..., şi se lăsă liniştea. 
Maşina porni. Șirul amintirilor începură să se deruleze pe sub pleoapele strânse uşurel, asemenea unui film , în ritmul melodiei, inima ascultând vrăjită la versurile 

Hear your heartbeat 
Beat a frantic pace 
And it's not even seven AM 
You're feeling the rush of anguish settling 
You cannot help showing them in
 

- „Cred că era iarnă ca acum... Ţin minte că mergeam la bunica, pentru Crăciun, dar poate nu-mi amintesc corect, e aşa de mult de atunci...” îşi depăna Corina singură firul amintirilor. Copiii stăteau cuminţi pe bancheta din spate, nu le era frig deloc, sângele lor circulă cu o viteză mai mare decât cea a adulţilor, de aceea se încălzesc mult mai repede. Probabil, odată cu vârsta, sângele se leneveşte, inima devine obosită, îşi încetineşte ritmul, până se opreşte de tot. În faţă, tatăl la volan, mama în dreapta, discutau. Ochii fetei alergau luminile de pe stradă, în timp ce trăgea cu urechea la conversaţia părinţilor, băiatul era aproape adomit. 
- Doiniţa mi-a citit în cafea astăzi. Să vezi ce grozăvie! A nimerit perfect. Spuse Crina. Tatăl mormăi ceva, în semn că o ascultă, deşi subiectul era evident că nu-l interesa. Da, să ştii! Chiar a nimerit perfect! 
- Ce a spus aşa de important? 
- Mi-a spus că am doi copii, dar că îl iubesc mai mult pe cel cu ochii de căprioară. Tatăl înghiţi în sec, privi cu coada ochiului la fetiţă ca şi cum i-ar spune că e acolo pentru ea. Corina îi zâmbi, apoi se uită atent la fratele ei, îi privi ochii negri, cu gene lungi, ce se ascundeau sub căciula groasă ca de urs: „sigur că el este, doar ştiam deja”, îşi spuse ca şi cum ar fi mai avut pe undeva o urmă de speranţă. Tatăl îşi întoarse privirea spre Crina, ca un cuţit ce ar fi vrut să o rănească şi totodată să aline durerea copilei. Mama se intimidă: Sigur, îi iubesc pe amândoi, dar mai mult pe cel ca o căprioară, continuă să-şi ţină punctul de vedere cu tăria omului încăpăţânat. Fetiţa îşi întoarse privirea spre luminiţele de pe stradă, tatăl înapoi la drum, în timp ce mama continua să vorbească despre acelaşi subiect, fără să o mai asculte cineva, părând un radio tărăgănat ce se aude pe fundalul unei lumi de vis, în care se cufundaseră deja ceilalţi. 

Hurry up then 
Or you'll fall behind and 
They will take control of you 
And you need to heal the hurt behind your eyes 
Fickle words crowding your mind
 

Masa mare se încheiase, toată lumea stătea relaxată, vasele fuseseră în mare parte strânse şi deşi masa era aproape goală, rămânea întinsă în mijlocul încăperii, printre scaunele răsfirate ici colo. Aproape de masă mai erau doar câţiva. Ana intră alergând şi râzând, se jucase cu căţelul şi încântarea ei era maximă când îşi găsea un partener de joacă pe măsură, câinele fiind sigurul capabil să-i facă faţă în clipa aceea. 
- Ana îmi aminteşte de Sandu. Ţin minte o scenă exact la fel. Doamne câtă energie avea copilul ăla! Mai ştii? Alerga continuu, nimeni nu putea ţine pasul cu el, plecam toţi obosiţi de alergătura lui, iar acum... uite ce mare şi liniştit e. 
- Sandu a fost obraznic? Întrebă mirată Corina. 
- Da, energic. Şi gras, izbucni în râs Emilia. Mai ţii minte cât de dolofan era? Continuă Emilia să discute cu toată lumea prezentă la masă. Crina încuviinţă dând uşor din cap. 
- Eu credeam că doar eu am fost agitată când eram mică, adaugă Corina nedumerită. Se pare ca n-am fost eu singura oaie neagră a familiei, „dar am încasat-o mereu doar eu, pentru poznele amândurora” spuse doar pentru ea cu tristeţe. 
- Aaa, nu! Sandu era mult mai zglobiu, zise Emilia neştiind ce soi de întristare toarnă în suflet. Crina tăcea, nu spunea nimic, vroia doar ca toată lumea să plece şi să rămână liniştită, nu o interesa să discute despre cum fuseseră copiii ei cândva, nici să-şi amintească din trecut lucruri care i-ar putea spune de ce se poartă cu ei şi astăzi într-un anume fel. Corina se ridică de la masă şi începu să strângă şi ultimele pahare, în tăcere. Ieşind pe uşă cu ele îşi aminti un cuvânt drag: „boţ”, zâmbi şi-şi văzu de drum, ştia că bunica o va iubi mereu, orice ar fi, oriunde s-ar afla. 

Şi apoi, ce este timpul dacă nu o mare minciună a omului? O invenţie stranie, care aduce beneficii unora şi suferinţe altora. Ea se hotărâse să aibă numai bucurii prin spirala timpului, să se ridice deasupra celei de-a patra dimensiuni şi să o stăpânească în folosul ei personal. Cine era ea? Copilul de ieri, adultul de acum sau bătrânul de mâine? Ea era tot ea, indiferent de cum ar putea să o descrie dimensiunea asta ridicolă. Îşi asumase posibilitatea nonalegerii, tot ce se petrecea în viaţă interpreta în folosul propriu, aşa câştiga mereu la şah, de ce n-ar câştiga la fel şi în viaţă? 

Try as you might 
You try to give it up 
Seems to be holding on fast 
It's hand in your hand 
A shadow over you 
A beggar for soul in your face 
Still it don't mater if you won't listen 
If you won't let them follow you 
You just need to heal 
Make good all your lies 
Move on and don't look behind
 

- Dacă eşti proastă n-am ce să-ţi fac! 
- Proastă? Vai, mă iartă că nu sunt aşa atotştiutoare ca tine! Se pare că ţie îţi scapă acum care e greşeala, dar proasta tot eu sunt, ai găsit alt motiv ca să mă acuzi. 
- Mai bine mă spânzuram înainte să te fac, scăpa lumea de un om ca tine! 
- Da, mai bine, dar de acum răul e deja consumat... 
- Ba nu, pot să te spânzur şi acum! Nu e prea târziu!! 
Corina ieşi din cameră cu ochii în lacrimi, cu Ana în braţe plângând şi ea, neştiind ce se întâmplă şi de ce e nervoasă Crina. 
- Taci puiule, te rog, acum fii cuminte, o să treacă, bâiguia Corina printre lacrimi. Ana însă nu tăcea. Un nou haos cuprinse lumea... 

Day after day 
Fickle visions messing with your head 
Fickle, vicious 
Sleeping in your bed 
Messing with your head 
Fickle visions 
Fickle, vicious:
 

Deschise ochii plângând, privi o clipă drumul dinainte, era lumină de acum, ziua creştea. „Ce pişi ochii boţulică?”, auzi din adâncuri o voce. Îşi şterse imediat lacrimile, înainte ca el să o vadă. 
- Dacă o să stăm departe, crezi că voi reuşi să nu semăn cu ea? Rupse tăcerea. 
- Ha? Ce-ţi veni? 
- Vreau doar să nu semăn cu ea... Unii oameni iubesc pentru că aşa trebuie, nu pentru că aşa vor... nu pentru că pot, doar pentru că trebuie. 

Sleep, sugar, let your dreams flood in 
Like waves of sweet fire, you're safe within 
Sleep, sweetie, let your floods come rushing in 
And carry you over to a new morning