marți, 28 februarie 2012

nota la 28.02.2012


- Ţi-e frig? Eşti bine?
- Mi-e foarte frig, dar ce mai contează?

Sunt oameni care prevăd totul dinainte, totul, chiar şi nimicul.

luni, 20 februarie 2012

Îngerii sunt îngeri, dorm cât vor în Rai cu tine

Când demonii ajung în Rai, nu ştiu cum să reactţoneze. Când chinuiţii zburdă liberi prin fericire, nu ştiu cum să se bucure îndeajuns, ei doar se miră, apoi, aşa cum sunt obisnuiţi, după obiceiul cel diavolesc, ei se întorc la suferinţa pe care şi-o asumă. Îngerii sunt îngeri, dorm cât vor... Demonii suferă cât vor şi ei. Nimeni n-a auzit vreodată de diavol redevenit înger. Şi totuşi, eu cred că există undeva unul care, doar pentru o clipă, a vrut să iasă la lumină şi să se lase distrus de ea.
Cum poţi să crezi cu atâta uşurinţă?
Tu cum poţi să nu crezi deloc?
Suntem de fapt la fel, îţi dai seama?
Când vine un înger şi te ia de mână, nu poţi să nu mergi cu el. Tu, cel mai crunt demon, i te supui, iar el aleargă cu tine de mână prin fericire. Păcat că nu poţi suporta, preferi tristeţea, vremea rea. Ţie îţi plac ploile, ignori seninul, iar curcubeul nici nu există pentru tine. Când eram copil şi apărea curcubeul căutam un loc în care să pot sta cu picioarele spânzurate şi capul în jos, de preferinţă un copac înalt şi legănându-mă priveam l'arc en ciel, spunându-mi că este zâmbetul lui Dumnezeu.
Îngerii sunt îngeri, dorm cât vor... Poate când te trezeşti mă mai apuci de suflet şi mă mai târâi în Rai cu tine...

sâmbătă, 18 februarie 2012

Crezi?

- Dar in tine crezi?
- Asta e o intrebare capcana.
- Nu, dragul meu. Eu nu credeam, mai am si acum indoieli uneori. Cand eram copil, inainte sa adorm ma intrebam daca chiar exist sau nu sunt doar visul unui copil mult mai important, din alta lume. Oglinzile ma speriau, pentru ca le consideram puntea de legatura dintre mine, visul copilului si copilul in sine, care exista in alta parte. Sigur, ceea ce-ti spun o sa ti se para din filme, pentru ca acum sunt multe teorii despre asta, gandeste-te ca eu analizam posibilitatea asta cand aveam 6-7 ani, fara sa am acces la toate teoriile de astazi. E limpede ca si altii au socotit lucrurile asemenea mie, astfel au aparut toate supozitiile acestea aflate in studiu in prezent. Mai tarziu, in adolescenta, m-am trezit pe o imensa tabla de sah, ma regaseam in forma calului, iar numele meu acolo era Alex. Priveam totul ca pe un univers imens, iar fiecare patrat de pe tabla reprezenta o noua tabla minuaturala, planul familiei, ca si celula a socitatatii, asezat pe o tabla mai mare. Fiecare om avea tabla lui proprie, dar era si piesa pe o tabla imensa. Alb si negru existau doar ca si concept, dar atat, pentru ca nu stiam cine e alb si cine e negru si nici in ce perioada a vietii se afla, in perioada de patrat alb sau de patrat negru.
- Si acum?
- Acum as vrea sa cred ca viata nu exista, dar ma simt fortata sa o traiesc, cu sau fara bucurie. Poate ca eu nu mai exist de mult, insa pentru altii inca sunt si am obligatia sa raman pentru ei, in viata.