sâmbătă, 18 februarie 2012

Crezi?

- Dar in tine crezi?
- Asta e o intrebare capcana.
- Nu, dragul meu. Eu nu credeam, mai am si acum indoieli uneori. Cand eram copil, inainte sa adorm ma intrebam daca chiar exist sau nu sunt doar visul unui copil mult mai important, din alta lume. Oglinzile ma speriau, pentru ca le consideram puntea de legatura dintre mine, visul copilului si copilul in sine, care exista in alta parte. Sigur, ceea ce-ti spun o sa ti se para din filme, pentru ca acum sunt multe teorii despre asta, gandeste-te ca eu analizam posibilitatea asta cand aveam 6-7 ani, fara sa am acces la toate teoriile de astazi. E limpede ca si altii au socotit lucrurile asemenea mie, astfel au aparut toate supozitiile acestea aflate in studiu in prezent. Mai tarziu, in adolescenta, m-am trezit pe o imensa tabla de sah, ma regaseam in forma calului, iar numele meu acolo era Alex. Priveam totul ca pe un univers imens, iar fiecare patrat de pe tabla reprezenta o noua tabla minuaturala, planul familiei, ca si celula a socitatatii, asezat pe o tabla mai mare. Fiecare om avea tabla lui proprie, dar era si piesa pe o tabla imensa. Alb si negru existau doar ca si concept, dar atat, pentru ca nu stiam cine e alb si cine e negru si nici in ce perioada a vietii se afla, in perioada de patrat alb sau de patrat negru.
- Si acum?
- Acum as vrea sa cred ca viata nu exista, dar ma simt fortata sa o traiesc, cu sau fara bucurie. Poate ca eu nu mai exist de mult, insa pentru altii inca sunt si am obligatia sa raman pentru ei, in viata.