duminică, 18 martie 2012

Azi am fost la teatru. De păpuşi, evident! Spectacolul a fost foarte bun. În ton cu anotimpul, de sezon cum s-ar spune. Căiasa Zăpezii, un pic cam adaptată ce e drept, destul de departe de povestea originală, dar cu acele elemente de umor politic expuse jucăuş pentru a atrage nu doar copiii ci şi adulţii care râdeau şi ei, destul de amar. Am admirat mereu şi admir în continuare munca maeştrilor păpuşari, detaliile şi fineţea lor. Sunt cu adevărat deosebiţi din punctul meu de vedere, reuşind să transforme în artă orice resursă sărăcăcioasă. Ştiu cât se munceşte pentru un astfel de spectacol care multora nu li se pare mare lucru. Regret că am mers fără flori şi nici nu am putut rămâne până la sfârşit.. Ceea ce m-a nemulţumit însă, a fost apariţia mesei cu vânzare în incinta teatrului. Şi aşa am ajuns să considerăm sala de teatru un fel de cinematograf în timp real, pe care nu îl respectăm. Şi aşa ne batem joc de măria sa Actorul. Chiar e cazul să îi învăţăm pe copii de mici să mănânce în timpul unui spectacol? Practic creştem de pe acum derbedeii care se vor urca în capul actorului când profesorii îi vor mai duce la teatru. Asta dacă vor mai avea asemenea curaj! Ţin minte un spectacol la Iaşi. Cred că "Apus de soare", nu îmi amintesc precis. Eu şi colegii mei intram uneoi pe uşa din dos, pentru că ne cunoşteau actorii, regizorii, directorul teatrului şi alţii pentru frecvenţa participării la spectacole ca public. Uneori toată sala era cumparată de liceele mari, care produceau 'elita intelectuală' viitoare, aducând întreaga turmă de nerozi la teatru. Cultură în masă. Atunci nouă ni se deschideau uşile secrete şi pătrundeam în sală în deplină linişte, la nivelele la care nu dorea nimeni bilet, dar pe care le cumpăram noi mereu cu drag, pentru a putea observa întreg ansamblul, scena principală, a actorilor, dar şi cea secundară, a huliganilor din sală, pe post de spectatori. Sunt puţine locuri bune în sală, şi doar cine merge des le află. Unul este scena, unde trăieşti mii de poveşti excepţionale. Altul este locul de după cortină. Altul este spaţiul secret al teatrului, o a doua lume magică! Iar altul este ultimul rând, cel mai de sus, unde de obicei stau maşiniştii. De unde se filmează şi se vede totul. Unde eşti aproape de cerul teatrului şi poţi atinge cu privirea serafimii rubiconzi şi aurul suflat pe bolta renascentistă. Acolo mă aflam, când un adolescent plin de hormoni a fluierat la un actor de pe scenă şi i-a spus să stea o clipă nemişcat ca să îi facă o poză. Actorul s-a supus, apoi a întrerupt spectacolul şi a tţnut un fascinant discurs despre munca de actor şi a cerut ca băiatul să fie dat afară şi să nu mai fie niciodată primit în sala de spectacol. După acest episod, s-a lăsat o linisşe deplină. Revin la întrebarea mea.. De ce le dăm să mănânce în sala de spectacol? Este un gesc lipsit de respect la adresa actorului!