marți, 13 martie 2012

defectuos est...

Mă gândesc. Ce sunt defectele? Mintea mea e creaţă. Ieri am fost praştie, varză, terminată. Oricare e perfect. Azi la fel, zâmbesc şi nu e zâmbetul meu, dar ce ştiu alţii că sunt eu terminată? Ce vină au alţii? Când sunt eu rău, o turmă imensă se rătăceşte.
"- Aţi vorbit cu şoferul?
- Da, a ajuns deja la Săvineşti şi nu i se permite încarcarea pentru că nu e facută plata.
- Păi cum asa?
- Păi mai aveţi să-mi faceţi o plată, ca să pot şi eu să le plătesc lor mai departe.
- Staţi că nu mai înţeleg nimic. Prima maşină am platit-o, a ajuns ordinul de plată la dumneavoastră?
- Da, a ajuns, maşina a încărcat ieri de la Bacău, eu vorbesc de maşina de azi de la Săvineşti.
- Aaa, păi nu am proformă pentru aia.
- Cum să nu? Eu am trimis-o acum ceva vreme.
- Eu nu am primit nimic.
- Nu se poate. Staţi să verific. Ba se poate! E greşeala mea, am scanat-o şi n-am mai apucat să o trimit.
- Vă cred, eu nu ştiu cum rezistaţi acolo!? Şi spun asta admirativ, eu n-aş rezista.
- Ei, rezist şi încă bine." M-am simţit prost, nu e ok să se strecoare asemenea greşeli, nici măcar când sunt cu mintea praştie. Săptămâna trecută am spus despre omul ăsta că e prost, n-aveam nici un drept. Trebuia să caut asupra mea motivul pentru care mă irita. De fapt, eu greşeam. Nu-mi notasem nimic, credeam că voi ţine minte tot în legătură cu el. Ieri am luat totul de la capăt şi-am început să îmi notez, aşezate pe hârtie lucrurile devin mult mai clare, brusc omul nu mi s-a mai părut prost, proasta devenisem eu. Cum să ai răbdare cu un om care ştie mai bine şi în faţa căruia eşti în ceaţă pentru ca tu singur nu te-ai pregătit pentru conversaţia cu el? Doi contabili la un interviu. Interviatorul: Cât face 1+1? Primul contabil: Ăsta e testul? Păi e simplu! 2!! Interviatorul: Bine, vă mulţumim, vă vom căuta noi dacă vom avea nevoie de dumneavoastră. Al doilea contabil: ia un creion, o foaie şi scrie, 1 + 1 = 2, răspunsul este 2! Interviatorul: Corect! Felicitări, sunteţi angajat! E nevoie de multă muncă asupra propriei persoane. Faţa în faţă cu alt om te descoperi cel mai bine. Dacă urmăreşti asupra ta, de ce reacţionezi într-un anume fel, îţi poţi da seama de propriile defecte. Mândria e capul tuturor defectelor. Dacă ai un defect, le ai pe toate, ele se ţin lanţ. Există om fară defecte? Sigur că nu! Cioara crede că puiul ei e cel mai frumos. Şi eu cred la fel! Ai văzut ce ochi albaştri are puiul de cioară? Cum să-ţi placă măi, ciorile? Ei uite că-mi plac! Dar sunt ciori? Ei şi? Nu sunt şi ele fiinţe? Ştii cât sunt de inteligente? Ştii că oamenii de ştiinţă nu reuşesc să dezlege misterul vieţii lor îndelungate? O cioară trăieşte sute de ani! N-ai vrea să trăieşti la fel de mult? Sigur, dar cum? Iubeşte o cioară!! O să-ţi dea anii ei. Dacă aş crede în reîncarnare aş vrea să mă fac cioară în viaţa următoare, ca Nevermore să te pot urmări din umbră. Eu, umbra ta..  Tăcută.
Şi atunci? Oare ce sunt defectele? Ale tale, sunt oglinda puterilor mele sufleteşti. Dacă slăbiciunile tale sunt din ce în ce mai mari, puterile mele pot deveni din ce în ce mai mari şi ele. În asta constă dragostea. Savatie Baştovoi spunea că a iubi înseamnă a ierta. Dar ce am eu de iertat? Să mă iert pe mine pentru când cad şi nu rezist. Ştii motto-ul de anul ăsta? L-am preluat de la Tafft sau cum s-o fi chemând fixativul ăla. Este: Rezistă! Rezistă! Rezistă! Când copilul bate din picior şi urlă: "Vreau prăjitură!!", condiţia esenţială este să-ţi păstrezi calmul şi să nu cedezi, să rezişti! Lasă-l să se simtă liber să ceară ce vrea, e dreptul lui, la fel cum este a-l vieţii de a-i oferi doar ceea ce îi este de folos în ciuda capriciilor sale. Ou nu vrei? Vreau prăjitură!! Îţi dau dacă mănânci mai întâi mâncare, altfel o duc la gunoi. Vreau prăjitură!! Ţi-am promis că îţi dau, dar mai întâi mănânci mancare. Nu vreau legume, vreau prăjitură! Bine, în loc de legume ce vrei? Vreau prăjitură! Ce vrei de mâncare, dragă? OU! Bravo, îţi pregătesc oul, îl mănânci, apoi îţi dau şi prăjitura. Bine, vreau ou... Condiţia s-a îndeplinit cu succes, reuşita e rezultatul.
- Ce faci?
- Aştept.
- Ce aştepţi?
- Să treacă timpul. Ai observat vreodată că toată viaţa nu facem nimic altceva decât să aşteptăm să treacă? Oare la sfârşit vom fi mulţumiţi că a trecut? Ei bine, uite că a trecut. Toate aşteptările noastre de la viaţă ni s-au împlitit, am ajuns bătrâni şi vom muri curând. Bătrâneţea pare să garanteze moartea mai mult decât orice. Ce prostie! De parcă moartea aşteaptă bătrâneţea!? Ea aşteaptă doar viaţa! Câţi spermatozoizi ajung să cucerească un ovul? Câte ovule sunt fertile? Câte devin fetuşi? Câţi fetuşi se nasc? Câţi copii rezistă naşterii? Câţi devin adulţi? Viaţa e o loterie, o singură bilă câştigătoare şi în rest doar moarte. Toţi mizăm fix pe bilele necâştigătoare, le aşteptăm. Te-ai gândit vreodată? Morţile dintr-o viaţă sunt de fapt mai multe. Câţi morţi umblă pe stradă! M-ai văzut vreodată moartă? Oh, de câte ori am murit şi cât de puţin am trăit. Oare omul albastru viu mai trăieşte? Am auzit demult la radio că încă mai trăieşte, dar a trecut atâta timp de atunci... poate câteva morţi au trecut. Viaţa încă nu a început.
- Ce-ţi doreşti de la viaţă cel mai mult acum?
- Să mai mor odată! Mai lasă-mă un pic în comă profundă, până trece viaţa asta... măcar un pic din ea... Sunt neputincioasă, nimic nu-mi iese cum trebuie. Un pic să mai mor până încep să trăiesc!
- Există un moment în viaţa fiecărui om. Un singur moment! Unul de maximă intensitate.
- O să-l petrec în comă?
- Se prea poate. Acolo nu e lumină. Nu e nimic de fapt. Asta e marea dramă. Acolo nu e nimic. Te aştepţi să ajungi acasă, să găseşti liniştea, lumina, pacea, fericirea. Şi nu găseşti nimic. Doar groaza, aceea te însoţeşte. Unde sunt? Ce se întâmplă cu mine? De ce totul se roteşte ameţitor într-o prăbuşire fără sfârşit?! Unde e capătul suferinţei mele? Ce faceţi cu mine?! Vinovaţilor!! Voi sunteţi vinovaţi! Ce faceţi cu mine? Ticăloşilor! Incompetenţilor! Unde mi-e sufletul? , te pipăi inutil, nu e, nu există, nici dragostea de care ai auzit. Trebuia să o găseşti acolo şi ea nu e! Unde e tot ce mi s-a promis? De ce m-aţi trimis aici, dacă nimic din ce aţi promis nu e adevărat? Ea unde e? Unde e dacă nu aici? Treziţi-mă!! Treziţi-mă, ticăloşi ordinari!!
- Mai vrei să mori?
- Sigur! Doar ca să mă trezesc!
- O să fiu lângă tine când te trezeşti iubitu'... O să te ţin in braţe.