joi, 29 martie 2012

Pauza dintre cuvinte

Gândeşte-te, muzica e matematică pură. Ceea ce faci tu cere măestrie? Arcuşul pe o vioară, degetele pe o harpă sau pe clapele unui pian, buzele pe un nai sau un flaut, astea cer... Emoţia nu e doar a celui ce ascultă, ci e împreună lucrare cu emitentul sunetelor. Chiar şi mai mult, prin ceea ce se crează ca sunet ai acces la alte vieţi, unele dintre ele apuse. Compozitorii au pus suflarea lor de viaţă acolo. Nici o simfonie nu e completă fără emoţia autorului. Să te gândeşti că el e mereu prezent în sală sau lângă tine când stai cu perechea de căşti pe urechi. El face totul posibil. Ce ar fi cuvintele fără emoţie? Îţi dai seama? Citeşti ce scriu şi-ţi vine a râde, nu înţelegi nimic. Când sufletul e închis, nimic nu vibrează în el. Pietrele aruncate în gol nu cad nicăieri, nici zborul lor nu are sunet. E lipsă totală. Acela e iadul, lipsa emoţiei. Câţi dintre noi nu-l purtăm deja în inimile noastre? "Pledez pentru indiferenţă!" Mai bine taci şi ascultă... Tăcerile spun atât de multe. Pauzele dintre sunete sunt la fel de importante ca sunetele. Respiraţiile au importanţă. Ca şi suspinele. Ce e deasupra matematicii? Logica! Logica implică raţiune, iar raţiunea este tronul inimii, înţelepciunea vine din judecata cea dreaptă a inimii. Nu se poate, înţeleg. Totuşi, vă rog, gândiţi-vă bine, cu inima deschisă. Tot ce nu poate viaţa, poate inima. De-aţi fi aşa de buni, vă rog, poate înţelegeţi, pauzele din cuvintele mele... Nu se poate face nimic! Mă mulţumesc să simt totul. Pot acţiona după legile vieţii, crudul Cezar îşi cere drepturile sale. De-aţi auzi pauzele din cuvintele mele...