marți, 24 aprilie 2012

Ce zi o mai fi şi azi?

Ştii ce am făcut eu azi? Am descoperit un loc magic! Da! Magic! Biroul meu e lângă fostul CET, în preajmă sunt o grămadă de clădiri abandonate. Una dintre ele are sprijinită de ea o scară. O ştiam deja şi pentru că azi mi-am amintit de albumul The Ladder, m-am dus să văd scara din nou. Uneori ca să mă relaxez merg să mă plimb în împrejurimi. În curtea noastră sunt straturile de usturoi ale lu' ne'a Vasile şi o mulţime de căpşuni, iar de săptămâna asta câteva narcise şi o lalea roşie. Dimineaţa mă aplec să le miros, dar după-amiaza ies să admir vişinii înfloriţi, însă cum vişinii deja au început să se spulbere iar narcisele sunt prea puţine pentru a mă reţine prea mult lângă ele, m-am dus să văd scara. Şi cum azi era mai uscat şi am putut intra, m-am dus să văd ce e în clădire. Şi ghici acum ce am găsit acolo? Clădirea are un etaj, e fără geamuri, are o formă ca una dintre piesele alea de tetris, nici U, nici L, nici T, nu are geamuri deloc şi e dărăpănată rău de tot. În interior are două holuri destul de largi în L, câteva camere pe latura mai lungă a L-ului, iar cealaltă, mai scurtă, dă într-un fel de curte interioară, în care sunt trei rounduri mari, care seamană cu nişte foste fântâni arteziene. E o minune. Deja le vedeam cu ochii minţii curăţate şi pline de flori, la fel arcadele de deasupra lor, rămăşiţe ale extensiei clădirii. Văd acolo un loc ca un teatru de vară al aristocraţiei britanice. Este splendid. De acum, acolo îmi voi lua pauza de respiro acolo. Va fi locul meu secret, spaţiul în care mă pot relaxa în linişte, fără să ştie lumea unde sunt. De-abia aştept să merg mâine din nou acolo, să-mi pot imagina mai departe ce aş face eu cu un asemenea spaţiu, să închid ochii şi să simt vântul, să mă gândesc la tine şi să mă bucur de soare. Şi azi... mi-am scos din nou toată discografia YES, ca să o am şi acasă, mi s-a făcut dor de The Ladder. Uite peste ce am mai dat...
Ce drag îmi e. Am să-ţi mulţumesc mereu. Mereu.


Cu drag.