vineri, 13 aprilie 2012

Simphony of the forest

Dragă Jon,
Ascult albumul Kitaro. Nu conteneşti să mă uimeşti. Fiecare nou album pe care ţi-l descopăr mă pune în faţa unei noi imposibilităţi. Aceea de a alege un preferat. Fiecare nou album devine noul meu preferat. Cine te-a învăţat pe tine să scrii muzică? De unde ai învăţat să pui asemenea poveşti pe portativ? Cum ai descoperit tu oare să scoţi din om atâtea emoţii? Ştii ce nu are muzica ta? Nu are furie! E toată armonie şi frumuseţe. E căldură, dragoste, candoare. Tu m-ai învăţat să iubesc zâmbind nebuneşte, cu ochii strălucind de veselie şi obrajii roşii. Fiecare reîntâlnire cu tine îmi aminteşte cine sunt, cum sunt şi mai ales unde sunt. Îţi mulţumesc că m-ai adus acasă. Că mă întorci acasă iar şi iar. Îţi mulţumesc că mi-ai eliberat lacrima dintru început şi de sfârşit, că mi-ai lăsat zâmbetul să zboare departe în infinitul bleu. Muzica ta pare să nu cunoască dorul, doar liniştea... M-ai adus înapoi acasă, aici pot din nou zâmbi de dragoste ploioasă. E noapte... şi plouă numai cu stele, curcubeul sunt eu...