duminică, 22 aprilie 2012

Titlu executor

Dragă silitorule, Îţi scriu aici şi în această formă dintr-un singur motiv. Deşi mi-ai pus "pumnul în gură", aşa cum s-ar spune, ştiu că aştepţi reacţia mea şi iată ţi-o oferi aici unde te aştepţi să o găseşti. Îţi voi spune 3 poveşti, pentru că nu-i aşa?, la asta mă pricep eu cel mai bine! Apoi îţî voi explica şi însemnătatea lor, pentru a te scuti de efortul de a le înţelege tu singur. 1. Când eram în gimnaziu, mergeam deseori împreună cu alţi colegi, la furat fructe fie în Sărărie, fie la Bojdeuca lui Creangă, fie altundeva tot în apropiere de şcoala noastră. Într-una din zile am decis că mergem la cireşe, la casa unei bătrâne care avea un cireş imens care făcea nişte fructe foarte mari şi gustoase, în ciuda faptului că ştiam, că bătrâna, mai ciudată din fire, are un câne fioros. Ei bine, când să ne urcă noi în cireş, rupând şi băgând în sân fructele sale dulci, apăru în prag "băbăciunea" şi slobozi pe noi "namila", un câine doberman care în două picioare precis depăşea înălţimea noastră. Cu un scurt: "pe ei!", câinele s-a pus în mişcare, alergând cu precizie după fundurile noastre. Toţi colegii mei au luat-o la goană, eu am stat pe loc sub privirile îngrozite ale femeii şi strigătele disperate ale colegilor. Câine, evident a gonit în primă fază după ei la vale şi după ce i-a izgonit ca din Rai, s-a întors spre casa lui liniştit. Bătrâna a crezut că mă va sfâşia, era mută datorită şocului şi incapabilă să dea vreo comandă câinelui, colegii priveau terifiaţi de departe. Ajuns lângă mine ne-am privit scurt, i-am spus calm: "bun căţel!", apoi l-am mângâiat între urechi pe capul lui ascuţit şi mare, m-am întors către bătrână şi-am plecat capul în semn de salut apoi mi-am văzut de drum spre colegii care mă aşteptau departe, în vale. Toţi mă întrebau ce i-am făcut câinelui, ei bine nimic, am ştiut dintotdeauna că nici un animal nu este stăpân pe mine, ci de la creaţie şi până acum, eu ca om, sunt stăpân peste toate fiarele, aşa că l-am privit blând dar ferm şi i-am spus în gând să se oprească şi să se întoarcă acasă. Câinele s-a liniştit de la sine, nu era atât de prost încât să alerge inutil după ceilalţi copii, vedea bine că prinseseră viteză şi nu se vor întoarce, iar pe mine văzându-mă stând pe loc nu m-a considerat un pericol. 2. În liceu am avut un profesor de istorie destul de ciudat. Aveam la el un 8 şi un 10, am cerut să mă asculte pentru mărirea mediei. I-am răspuns la toate întrebările, oferind nu doar datele din manual şi cele predate, ci şi altele pe care le dobândisem prin studiu individual. Mi-a pus nota 7. Colegii mei au făcut scandal, colegii lui, aflând de la ai mei păţania mi-au cerut să îl reclam şi să cer să fiu din nou ascultată într-un consiliu profesoral pentru a dovedi că nu meritam nota. Am refuzat. Au trecut de atunci mai bine de 10 ani, iar profesorul de istorie şi acum când mă vede pe stradă traversează pe cealaltă parte pentru a nu da ochii cu mine. De ce? Habar nu am! Nu i-am făcut absolut nimic, nu l-am reclamat, nu l-am ameninţat, nu m-am răzbunat în nici un fel. Ieri m-am gândit că poate vreun coleg de-al meu sau de ce nu chiar şi de-al lui, să fi făcut ceva despre care eu nu ştiu. Nu a fost cu permisiunea mea, în nici un caz. 3. În facultate, am avut o experienţă similară cu profesoara de franceză. În anul doi, văzând că nu reuşesc să fiu primită în examen, am făcut o cerere decanului, prin care îl rugam să mă lase să refac cursul de limbă străină, la limba engleză. M-a chemat la el ca să afle care sunt motivele, i-am explicat cât am putut de politicos că între mine şi profesoara de limba franceză există unele divergenţe pe care nu ştiu cum să le depăşesc. Cererea mi-a fost respinsă cu un răspuns scurt ce nu conţinea explicaţii: "vei termina ceea ce ai început! Vei reface tot cursul de limbă franceză începând de anul viitor, anul acesta nu te vei prezenta la examene.". În primă fază m-am simţit dărămată, dar anul următor am avut surpriza să descopăr la catedră un alt profesor şi să aflu că însuşi decanul făcuse cerere să fie schimbat cel vechi. Încă sunt uluită de situaţie şi doresc să cred că nu am fost unicul motiv pentru care a cerut demiterea vechiului profesor. Acum explicaţii. Nu obişnuiesc să reacţionez la ameninţări, pentru că le consider de prost gust şi arma oamenilor slabi care nu au argumente pentru a-şi dovedi superioritatea. Aşadar cuvinte de genul: "dacă erai eleva mea te lăsam repetentă sau te forţam să schimbi şcoala" sau "soţul tău ştie ce faci tu pe net?" sau "dacă te prind te lipesc de un perete" sau altele, forma nu contează, mă lasă rece sau cel mult mă dezgustă, în nici un caz nu mă impresionează aşadar nu mă obosesc să le răspund nici măcar aşa cum îmi vine, anume cu o ironie drăguţă la lipsa de inspiraţie a ameninţărilor de doi lei. Mama a fost ameninţată în propria casă de un individ la fel de idiot că îmi va face mie rău dacă nu îi dă o sumă de bani, mă întâlnesc acum cu el pe stradă şi-i zâmbesc salutându-l respectuos, iar el măreşte pasul plin de ruşine. Sunt convinsă că există şi atacatori mai răi decât acesta, mă vă pregăti viaţa şi pentru aceia dacă va fi cazul. Atâta timp cât ştiu că nu am făcut nici un rău nimănui, cu siguranţă nici un rău major pe cale voită, sunt destul de liniştită. Nu mă răzbun niciodată, consider răzbunarea arma prostului şi am o stimă de sine destul de ridicată ştiind că am un IQ satisfăcător, depăşind cu mult media. Întotdeauna viaţa mă răzbună cu mult mai mult bun gust decât aş putea să o fac eu. Aşadar, toate acestea fiind spuse, te asigur de gândurile mele cele mai bune. Voi afla dacă intuiesc corect şi am primit amenda asta în urma unei reclamaţii din partea domniei tale, o voi plăti aşa cum se cuvine şi voi lăsa viaţa să mă răzbune cum crede ea de cuviinţă mai bine pentru tine. Dumnezeu este cu siguranţă un pedagog desăvârşit, deci mai bun decât mine, va avea grijă să îţi ofere educaţia necesară prin pedeapsa potrivită. Mult succes în a elabora planuri chiar mai rele decât acesta, dacă nu ţi-a fost suficient. Gânduri bune, Gândi a ta. 19.04.2012