vineri, 29 iunie 2012

semn


"Să nu vezi un om care îţi face semn cu mâna nu e mare lucru, poate fi o simplă tulburare de percepţie. Când nu vezi un om care îţi face semn cu sufletul tot, atunci eşti cu adevărat orb." (din Înţelepciunea vârstelor)



Oamenii care nu mai sunt oameni?..

Spune-mi, ce te face mai bun decât oamenii de mai sus? "Eu n-am ucis!", vei spune probabil. Dar ce înseamnă să ucizi? Oare n-ai privat niciodată pe nimeni de VIAŢĂ? Ai curajul să spui că doar alţii greşesc şi tu esti liber de orice păcat? Nimic, niciodată, n-ai greşit nimănui? Da, unii dintre ei au ucis cu sânge rece, unii recunosc fără sfială că mai au de achitat nişte "datorii" şi dacă ar ieşi ar mai "rezolva" câteva vieţi.


Aşa e, am fost acolo, înăuntru. I-am văzut. I-am auzit povestind fără remuşcare ce şi cui au făcut. Am văzut, am ascultat şi aproape am înţeles, de la măruntul hoţ de buzunare, până la traficantul de fiinţe umane. Am văzut oameni nevinovaţi acolo. Oameni mai nevinovaţi decât mine, decât tine. Am văzut ochii aceia albastri fără vină şi fără viaţă şi m-am cutremurat. Am văzut ochii albaştri acuzaţi pe nedrept de omor. Cât am intrat acolo, n-am reuşit să-i vorbesc măcar o dată, şi-aş fi vrut, mult de tot aş fi vrut... Copilul acela nu ar răni o muscă, şi totuşi zace acolo... Crimă... şi după crimă, i s-au înfipt între bucile tinere şi alte capete de acuzare fiind acolo... traficul de droguri. Tu ştii cum e să fii nevinovat şi să plăteşti? Dar nu, să lăsam asta, tu ştii măcar cum e să fii vinovat şi să-ţi asumi?

Fă o cruce, spune o rugăciune, priveşte-te în tine. Hai, recunoaşte! Eşti tu mai bun ca altul care e acolo în timp ce tu umbli liber?





--------------------------------------------------------------------------------

joi, 28 iunie 2012

ioti mă uşid

Glontili s-o spânzurat şî n-o rieuşît sî tai viena. Înţăleji mneata dom Căpitan.






--------------------------------------------------------------------------------

mesaj politic(r)os

Fiindcă aseară n-am putut dormi de atâtea griji pentru nenea grasu cu glontili, mi-am amintit mai multe chestii din copilărie. Papa Freud ar spune el ceva la treaba asta, dar mizez pe faptu' că-i mort bine şi îngropat. Bun, lucruşoarele din copilărie sunt următoarele: un cântec pe care unii îl ştiu alţii nu, care mi se pare că se potriveşte perfect cu drama naţională pe care toţi o trăim acum suspinând în faţa tilivizoarilor. Deci, melodica dramatică e aia despre coana Chiriţa şi am avut-o în creieraşu' mieu tătă noaptia: "Vai, vai, vai şi durieri, iotiti bre vaptioriu cum chieri, şî marinarii cum moari, moari şî dă din chişioari." Acum, drept îi, nu murea chiar marineru', dar totuşi se leagă prin celalaltă amintire, anume un joc "de-a încâlcita". Şi cum aşa-i că-i aşa-i politichia noastră di măgar rar, cred că merge. Fiindcă oricât ar vrea, nici un copil nu-i mai descâlceşte pe ăştia, pen'că nici ei nu mai ştiu care sunt pe bune împotriva lu' care, ş.a.m.d. Deci s-au încâlcit, băi frăţioare, că nici dracu' care i-a trecut puntea nu-i mai ştie, şi... să nu ne surprindă vreo unire politică între porcu gras şi marinaru "unde-i flota?". Şi o ultimă chestie care m-a bântuit azi tătă zâulica este piesa de la Vama Veche. Asta! http://www.youtube.com/watch?v=2iCzoGfkkDY dar cu versurile un pic altfel. Domnu' Căpitan, eu am furat, eu am furat, ştiu că e păcat, dar ţi s-a întâmplat şi ţie... Am furat, i-adevărat, se-ntâmplă oricui, dar domnu Câpitan, pârnaie eu nu fac! Şi altele, bla bla bla... Pe final, urez succesuri pentru următoarea tentativă, şi-l rog pe nenea poliţist să fie şi el un pic ebrietat, ca să vadă cum traji glontili şî sâ nu mai pierforezi dom'le grăsimea di pi gâtlieju lu' nenea grasu, da? Hai să fim şi noi mai sierioşi un pic, ce neaiba?! Ah, şi era să uit, o şcoală de sinucirede n-ar strica Românicii noastre, poate Martin Page avea dreptate şi ne învaţă pe toţi în timp să renunţăm la sinucideri şi să devenim proşti.






--------------------------------------------------------------------------------

Pisica surdă şi domnul cu pălărie

Pentru ca azi am ultimul examen am plecat devreme de acasa spre stimabila universitate. Duminica parti din oras sunt inchise circulatiei, asa ca trebuie sa ocolesc, sa ajung pe langa biserica micutului ca sa dau de acolo in Independentei si sa ajung in Copou. Dupa ce am trecut de biserica, ajunsa la semaforul din Cuza Voda m-am trezit vorbind singura. "Bai, astia au renovat beciul asta securist?!" De fapt, cred ca securitatea inca nu exista ca structura, dar securisti cu siguranta erau deja la vremea aceea. Acolo fusese, daca nu ma insel eu, si cred ca nu ma insel, sediul prefecturii, locul in care studentii legionari, dar si cei care nu aveau legatura cu miscarea, ca doar ce mai conta?, au fost batuti si umiliti nu doar odata. Din ce mai stiu, acum cativa ani, in cladirea aceea isi avea sediul Partiul Pentru Patrie, adica tot ce a mai ramas din umbra miscarii la Iasi. Acum nu mai stiu ce e acolo, dar fiind atat de uimita ca e renovata cladirea, si tot gandindu-ma la treaba asta, n-am bagat de seama cand am trecut de universitate si am ratat locul de parcare. Trezita din gandurile despre Iasi, am cotit pe o strada la dreapta, cu gand sa intorc spre Sararie si sa cobor acolo unde trebuia sa ajung din prima. Pe strada ingusta de langa Gaudeamus, un card de matze negre, aidoma lebedelor negre, stateau cu gaturile alungite si cracii in aer si se spalau de zori. "Tocmai aici v-ati gasit, netrebnicelor!", le strig zambind si le trag un claxon. Afurisitele se sperie si se risipesc ca popicele lovite de minge in moalele capului. Doar una, fara vreo grija, cu degetele rasfirate si inaltate sfidator spre cer, statea si se lingea linistita mai departe. A trebuit sa opresc motorul, sa ma dau jos din masina, si sa o bat pe umar ca sa o intreb politicos: "esti surda?" Abia atunci a tresarit si speriata s-a dat un pic mai departe, dar tot in calea masinii mele. "Bre, tu precis ca esti surda!", i-am zis, si-am luat-o frumusel si am trecut-o peste poarta, intr-o curte unde fugisera suratele ei. Undeva la cativa metri departare, un domn si o doamna priveau scena cu sufletul la gura. Ai fi putut spune ca matzele alea erau copiii lor si se temeau sa nu cumva sa-i piarda. M-am urcat la volan, am pornit motorul, m-am asigurat ca ametitele sunt toate la locul lor si nu pe sub rotile masinii mele si am pornit. Cand am ajuns in dreptul celor doi, imi faceau zambind semne de multumire, iar domnul, extrem de politicos, si-a ridicat palaria si si-a plecat capul. Am salutat si eu si mi-am vazut de drum mai departe. Gestul lor mi-a inseninat ziua. Am parcat gandind ca oameni buni mai exista pe pamant, intr-o forma sau alta. Asta mi-a transmis palaria aceea ridicata in semn de multumire.


Si dedicatie matzei http://www.youtube.com/watch?v=PmVusVh4TRQ&... cu multumirile de rigoare stiu eu cui, pelsoana impoltanta, nu spui tzine





--------------------------------------------------------------------------------

Când rock-ul plânge

Cand rockul plange. Sunt Sanzienele. Intru in biserica pe varfuri si nu mai gandesc ca asta ar fi o problema ortopedica serioasa, ci una de bun simt, de respect fata de cei cuprinsi de rugaciune si adunati aici in liniste. Caut un loc ferit de privirile altora in care sa ma asez. Asa ceva pare sa nu existe aici unde nu poti arunca un ac in asa zi de sarbatoare. De obicei urc la balcon si ma bag sub o masa si stau acolo tacuta si cuminte pana se termina totul, dar e inchis astazi. Privesc atent sirul facut spre racla Cuvioasei, e minunat ca nu e nevoie de paza, toti merg frumos sa-si spuna pasul. Parca m-as alatura si eu... Vad totusi un loc mai retras. In fata icoanei celei noi cu Sfanta Parascheva care tine in brate un glob cu Hristos in el, pare liniste. Un tanar sta in genunchi langa ea, cu fruntea plecata si mainile prinse de catapetrazma icoanei. Interesant. E tot imbracat in negru, plin de tatuaje pe gat si pe brate. Si parul e negru si lung, atat de bogat si frumos incat orice fata l-ar putea privi cu invidie. Ma apropii de el si ma asez la cativa metri in spatele lui in genunchi. Sunt de acum privitorul ce nu se dorea privit. Mi-a atras atentia si mi-a starnit curiozitatea. As vrea sa ii vad chipul. Are un trup firav, armonios, un spate lat, alcatuirea frumoasa, postura la fel. Sta drept chiar daca tine capul intre umerii lati. Cu mainile lui ridicate pe icoana, asa pline de tus si de tinte dure, parca ar fi un Hristos modern ce isi asuma rastignirea nevazut de cei ce l-ar putea judeca pentru asemenea fapta. El scapa de strigatele: "daca esti tu Hristosul, Regele lumii, da-te singur jos de pe cruce!". Si totusi plange. Incetele inecate, suspinele stinse se aud de unde stau, iar el zaboveste in fata icoanei cam mult. Dar lumea il lasa. Il ocoleste. Cu teama parca, il priveste de departe si continua drumul spre racla abandonand gandul de a se inchina la icoana aceea. Rockerul plange. Azi nu e durul. Azi e doar omul caruia nu-i mai pasa ca lumea il vede cum este. Iar lumea. Oh. Lumea paseste departe, nu-i pasa ca-i doar un om. Un om ca toti altii.






--------------------------------------------------------------------------------

Responsabilitate

"Tu est responsable de ce que tu as apprivoise!"


Să îmblânzeşti înseamnă să construieşti relaţii. Să construieşti relaţii înseamnă să respecţi anumite reguli pe care le exersezi împreună cu prietenul. Vulpea dădea exemplul respectării unui orar învăţat. Îmblânzitorul venea la ora aleasă de el, iar îmblânzitul îl aştepta. Respectarea unei regule simple duce la consolidarea relaţiei şi la o îmblânzire eficientă. Nu este vorba de Pavlov aici, nu se dreseaza nimeni şi nu se urmăreşte întărirea unor reacţii, ci asumarea unor responsabilităţi de comun acord însuşite de cei doi. Fiecare are rolul lui bine definit. Cand unul dintre cei doi actori nu isi respecta partea, constructia se naruieste. Respectarea promisiunilor este esentiala. Daca mi-ai promis ca vii, atunci poti fi sigur ca te voi astepta. Despre asta e jocul. Cand vei veni ma voi bucura ca ti-ai respectat promisiunea si te voi astepta din nou, la aceeasi ora, urmatoarea zi, conform conventiei. Regula. Consemnul. Daca nu vii, regula se distruge de la sine, iar reactia mea va fi alta. Tristetea va putea lua locul bucuriei. Maine te voi astepta din nou, la aceeasi ora convenita, dar zambetul va fi absent. Poti sa spui orice. Ai acest drept. Despre tine, poti spune orice. Despre faptele tale, emotiile tale, sentimentele tale. Cand esti intr-o relatie cu altul, lucrurile devin mai dificile. Ai aceleasi drepturi, dar apare o constrangere. Nu ai voie sa lezezi integritatea celuilat. O idila nu poate deveni ceva public, decat daca actorii implicati sunt de comun acord. In acest caz, emotiile nu iti mai apartin cu totul, iar marturisindu-le, risti sa dezvalui din intimitatea celuilalt, sa incalci noua regula. Prietenul care pricepe asta nu va pune intrebari, ci va accepta faptul ca si vulpea are o floare a ei, una unica intre miile si milioanele de flori, si o va lasa sa taca despre ea la fiecare intalnire la care continua sa vina negresit.





--------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 16 iunie 2012

Acasă

Există un loc fizic, dar mai presus de acela, există un loc sufletesc numit Acasă. O stare de bine, de cald, pe care omul o exprimă printr-o frumoasă zicală: "nicăieri nu-i ca acasă". Redefinim acest acasă în fiecare moment al vieţii nostre. Azi pentru mine, acasă, e omul ce-mi poate zâmbi! E singurul loc în care doresc să mă aflu, în braţele unul zâmbet sincer.

O singură conştiinţă

http://www.youtube.com/watch?v=zkWUisw9TNE

Respectaţi acest drept

Aveţi DREPTUL de a nu spune nimic! Tot ce veţi spune, poate, şi va fi folosit, împotriva dumneavoastră. În faţa morţii suntem singuri.


Fiecare îşi plânge singur moartea. Restul ne regretă şi ne cer înapoi cu egoism. Tot ce ni se întâmplă nouă, ni se pare cel mai grav şi mai ales, cel mai important. Nimic nu ne poate distrage atenţia de la suferinţa personală. În clipa asta mor nişte oameni. Îţi pasă de asta? Fireşte că nu. Îţi pasă de verbele mele greşite! Îţi pasă de rănile tale nelinse. Îţi pasă de cum să întorci o suferinţă a ta, spre alţii. Câţi oameni mor chiar în clipa asta? Dacă în loc să ne urâm unii pe alţii am spune ceva impreună, ceva... ce ar putea să le netezească lor calea... Îţi mulţumesc pentru gândul tău rău, dacă mai era o brumă de dorinţă de a-mi reveni, ei bine ai reuşit sa o distrugi. Te felicit. Durerea ta e mai minunată decât a mea. Ai fost mereu mai importantă decât mine. Până azi. M-am uitat în oglindă. Am văzut un om. Unul care vrea să mai aibă un strop de demnitate la sfârşitul vieţii. Mi-a rămas prea puţină. Nu mă întreba ce... Prea puţină viaţă... Prea puţină demnitate... Azi nu mai vreau să plângă nimeni după mine când voi muri. Nu mai vreau să pese cuiva de mine. Nici nu mai vreau să le rămână oamenilor amintiri frumoase despre mine. Vreau doar ca eu să pot muri cu fruntea sus, ştiind că mie mi-a păsat totuşi de mine, măcar un pic...

joi, 14 iunie 2012

...

Din când în când mor, dar nu e mare lucru, sunt doar slabe pregătiri pentru moartea finală.