joi, 28 iunie 2012

Pisica surdă şi domnul cu pălărie

Pentru ca azi am ultimul examen am plecat devreme de acasa spre stimabila universitate. Duminica parti din oras sunt inchise circulatiei, asa ca trebuie sa ocolesc, sa ajung pe langa biserica micutului ca sa dau de acolo in Independentei si sa ajung in Copou. Dupa ce am trecut de biserica, ajunsa la semaforul din Cuza Voda m-am trezit vorbind singura. "Bai, astia au renovat beciul asta securist?!" De fapt, cred ca securitatea inca nu exista ca structura, dar securisti cu siguranta erau deja la vremea aceea. Acolo fusese, daca nu ma insel eu, si cred ca nu ma insel, sediul prefecturii, locul in care studentii legionari, dar si cei care nu aveau legatura cu miscarea, ca doar ce mai conta?, au fost batuti si umiliti nu doar odata. Din ce mai stiu, acum cativa ani, in cladirea aceea isi avea sediul Partiul Pentru Patrie, adica tot ce a mai ramas din umbra miscarii la Iasi. Acum nu mai stiu ce e acolo, dar fiind atat de uimita ca e renovata cladirea, si tot gandindu-ma la treaba asta, n-am bagat de seama cand am trecut de universitate si am ratat locul de parcare. Trezita din gandurile despre Iasi, am cotit pe o strada la dreapta, cu gand sa intorc spre Sararie si sa cobor acolo unde trebuia sa ajung din prima. Pe strada ingusta de langa Gaudeamus, un card de matze negre, aidoma lebedelor negre, stateau cu gaturile alungite si cracii in aer si se spalau de zori. "Tocmai aici v-ati gasit, netrebnicelor!", le strig zambind si le trag un claxon. Afurisitele se sperie si se risipesc ca popicele lovite de minge in moalele capului. Doar una, fara vreo grija, cu degetele rasfirate si inaltate sfidator spre cer, statea si se lingea linistita mai departe. A trebuit sa opresc motorul, sa ma dau jos din masina, si sa o bat pe umar ca sa o intreb politicos: "esti surda?" Abia atunci a tresarit si speriata s-a dat un pic mai departe, dar tot in calea masinii mele. "Bre, tu precis ca esti surda!", i-am zis, si-am luat-o frumusel si am trecut-o peste poarta, intr-o curte unde fugisera suratele ei. Undeva la cativa metri departare, un domn si o doamna priveau scena cu sufletul la gura. Ai fi putut spune ca matzele alea erau copiii lor si se temeau sa nu cumva sa-i piarda. M-am urcat la volan, am pornit motorul, m-am asigurat ca ametitele sunt toate la locul lor si nu pe sub rotile masinii mele si am pornit. Cand am ajuns in dreptul celor doi, imi faceau zambind semne de multumire, iar domnul, extrem de politicos, si-a ridicat palaria si si-a plecat capul. Am salutat si eu si mi-am vazut de drum mai departe. Gestul lor mi-a inseninat ziua. Am parcat gandind ca oameni buni mai exista pe pamant, intr-o forma sau alta. Asta mi-a transmis palaria aceea ridicata in semn de multumire.


Si dedicatie matzei http://www.youtube.com/watch?v=PmVusVh4TRQ&... cu multumirile de rigoare stiu eu cui, pelsoana impoltanta, nu spui tzine





--------------------------------------------------------------------------------