luni, 3 septembrie 2012

dialog2

6 zile in urma la 08:28






- Da! Dar tu ai mai iubit!

- Ce prost poţi fi uneori. Şi tu ai mai iubit. Şi? Dacă nu te-aş fi ştiut capabil de iubire crezi că mi-aş fi putut dori asta de la tine?

- Au fost alţii Ioana...

- Şi încă mai sunt. Ştii cum sunt iubirile mele? Ca stelele. Au trăit acum milioane de ani, au explodat în mine şi încă mai strălucesc de departe. Am un cer al meu, plin de stele.

- Nu suntem tocmai Romeo şi Julieta.

- Asta e, nu ne-am întâlnit la vârsta potrivită, dar avem avantajul că încă trăim. Sentimentele nu sunt emoţii, emoţiile de multe ori pângăresc un sentiment, aşa cum buruiana cucereşte deseori castel după castel şi reuşeşte în timp să macine piatra tare sfârmându-o. În aparenţă sfârmând, pentru că sentimentele în sine nu dispar, doar strălucesc de departe ca stelele mele.

- Într-o zi voi fi şi eu o stea de asta a ta... Mă vei uita.

- Desigur.

- Atunci de ce te mai chinui cu mine? Mai bine lasă-mă în pace.

- Pentru că vreau, pentru că pot şi probabil mai ales, pentru că am nevoie. Nu la asta se reduce totul?

- De ce ai avea tu nevoie de mine? Sunt atâţia alţii!

- Da, dar uite, eu de tine am nevoie! De tine, nu de alţii!

- Aşteaptă...