luni, 3 septembrie 2012

dialog4

- Cred că sperii...


- De ce?

- Probabil că puţini oameni se dăruiesc fără pretenţii şi cu atâta încăpăţânare.

- Crezi?

- Precis.

- Mie nu îmi pari încăpăţânată, nu ştiu de ce spui asta.

- Pentru că nu renunţ. Mă ţin de om ca râia, mă lupt. Totul până la capăt. Şi capătul e capătul răbdării de a mă accepta şi toţi oamenii îl au.

- Hmm..

- Aşa e, îţi spun eu.

- Mai vedem.