joi, 25 octombrie 2012

ciot

- Mirela!! Mirela!! Striga de pe coridor Sonia, cu un fel de disperare în glas, alergând. Un om înalt şi uscav se ţinea cu greu după ea, cărând cu sine un geamantat ce se vedea de departe că este destul de greu. Mirela ieşi voioasă din biroul său şi o văzu pe Sonia agitând un plic în mână în timp ce alerga spre ea.


- Ce e? De ce ţipi aşa, doar nu te-o fi muşcat un şarpe?! spuse Mirela însoţindu-şi întrebarea de un râs cristalin. Omul uscat şi înalt ridică din umeri şi rosti plin de mirare.

- Eu nu înţeleg nimic doamnă. Nu e vina noastră. Aşa a venit. Îşi lăsă apoi umerii în jos, aşeteptând cu mare interes urmarea.

- Plicul Mirela! E pentru tine! Adăugă lămuritor Sonia.

- Şi ce aşa mare agitaţie pentru un plic?

- Uităte la dată, îi întinse plicul împungând cu degetul locul în care o cerneală veche indica data expedierii, ca un ac care care punctează o pânză pentru a-i lămuri un desen ce va iesi cândva la iveală. Mirela luă plicul şi privi cu atenţie locul indicat. Începu să râdă zgomotos.

- Ce glumă mai e şi asta?

- Doamnă, eu nu înţeleg nimic! Se scuză poştaşul cel uscăţiv ridicând din nou din umeri. Noi aşa am primit-o, aşa v-am adus-o.

- Dar cum a ajuns la dumneavoastră? De unde aţi primit-o?

- Nu ştim doamnă, era amestecată între celelalte scrisori primite zilele astea. Dar ştampila e adevărată, am verificat. Mirarea poştaşului o convinse că spunea adevărul.

- Ei, cineva se ţine de glume. Ia să aflăm cine, rosti veselă Mirela în timp ce desfăcea plicul gros şi vechi.

- Mirela, tu vezi cât e de vechi plicul. De unde să fi făcut cineva rost de un astfel de plic? Are peste suta de ani! Sonia era încă într-o stare de şoc din care nu-şi putea reveni. Bunicul meu e colecţionar, cunosc filaterie, ăsta nu e un plic oarecare!

- Hai să vedem ce e înăuntru şi ne vom lămuri, spuse calmă Mirela şi scoase din plic o hârtie la fel de groasă şi de ponosită ca şi veşmântul ei datat acum peste o sută de ani. Descoperi un scris extrem de ordonat, cu un iz arhaic, extrem de îngrijit şi atent, ca de copil sau de scrib, un scris limpede, cu litere mari, frumos caligrafiate, de parcă ar fi fost desenate cu maximă atenţie. Se aşeză pe un scaun şi începu să citească atent.

„Micuţa mea,

Nu este cazul să te sperii, şi nici nu o vei face. Răspunsul meu te află într-o foarte bună dispoziţie. Eşti fericită astăzi. Ascultai „petit papa noel” şi-ţi imaginai cum ar suna cântat de un cor imens de copii, când colega ta a dat buzna peste tine, cu o figură aproape îngrozită, alergând cu plicul de parcă ar aduce un stindard de război. Puţin mai devreme ai primit un telefon, acela este responsabil de buna ta dispoziţie. Te sunase „ton petit papa noel”. Îl vedeai mergând pe o potecă, scârţâind paşii pe zăpada proaspătă, înconjurat de corul de copii pe care ţi-l imaginai când te-a sunat. Încă te amuză imaginea şi-ai vrea să-i spui dar nu îndrăzneşti.

(undeva in 2011)