joi, 25 octombrie 2012

Tu nu ştii!

Tu nu stii cum este... Cum este sa iti plimbi hoitul obosit ca o bantuire prin propria casa, cum e sa te impiedici in bantuirea ta de un lucru, un lucru cat de mic care te inghenunchiaza la loc. Abia atunci te miri ca te ridicasei si mergeai... Sau, ma rog, bantuiai propria casa... Tu nu stii cum e sa musti din coltul pernei fiecare urlet de fiara... Cum e sa sapi zilnic groapa acelor urlete, sperand ca sunt doar ale tale si ti le poti ascunde in strafundurile pamantului, in liniste. Nu stii cum e sa iti vina sa te musti pana da sangele, ca sa uiti din durere... Cum e sa vrei sa te sfasii singur si sa scuipi fiecare bucata din tine departe, sa nu mai fie... Nu stii cum e... Intreg universul a fost mereu bland cu tine...


Asa ca... Dispari, te rog! Dispari din calea mea, tu, cu ranile tale inchipuite, tu, cu ispita iubirii tale...tu, cu frumusetea ta, tu, cu daruirea ta, tu, cu povestile tale. Dispari! Uita ca am existat. Poate ca am existat... Poate... Sau poate am fost doar dorinta unei existente ascunse in tine, in nevoile tale. Nu mai exist! Intelege! Intelege si nu ma mai astepta! Nu mai vin... Pentru ca nu mai exist...

YES-IF ONLY YOU KNEW, I AM WAITING.