marți, 20 noiembrie 2012

Les Indes Galantes

La ce te gândeşti, gândirici?




Mi-e mintea la asta de ieri în continu: http://www.youtube.com/watch?v=0snbYKaBbMA

Nu-mi pot dezlipi gândul de Opera Naţională Română Iaşi şi de reprezentaţia de aseară a operei lui Rameau, de scenă, de muzică, de decoruri, de energie, mai ales de energie! Aştept cu nerăbdare să revăd totul din nou, astăzi, la cea de-a doua repetiţie cu public, în aşteptarea premierei. Cuvinte de mulţumire, sunt prea multe...



http://www.operaiasi.ro/



N-am fost la Operă din liceu... N-am fost pe scenă din liceu... N-am fost în spatele scenei, unde e forfota, viaţa, mirosul de lacrimi, de ceartă, emoţii, miros de dragoste împărtăşită sau nu, aroma şi savoare de vechi, de dulce, lumină pâlpâindă...



Spectacolul e grandios. E la fel de grandios ca şi cel din Paris, cu tot la fel de multe costume, decoruri, cu voci... Eh, nu intru pe tărâm necunoscut, vocile pentru mine sunt voci, unele mai clare altele mai puţin... Dar muzica lui Rameau, clavecinul... La fiecare bucată a clavecinului am închis ochii, n-am putut altfel... Maestrul Andrei Şerban, a atins frumos subiectul, muzica lui Rameau... E o muzică baroc, ce la noi în ţară nu a mai fost ascultată până acum, o muzică energică, veselă, caldă şi tandră în acelaşi timp şi!, aşa cum bine puncta maestrul, cu mult mai frumoasă decât muzica telefonului mobil... Motiv pentru care, aş ruga şi eu, ca aceia dintre spectatori care întâmpină dificultăţi tehnice în a-l închide să mă contacteze, le închid eu pe toate dacă e nevoie. Dau timpul meu, pentru a nu mai auzi nici un mobil vreodată în sala Teatrului cât sunt spectacole!



Şi azi! Azi din nou. Oh, ştii ce vreau? Să plece toată lumea, sala să rămână scăldată în lumina ei săracă (nu că nu şi-ar fi plătit datoriile la E-On Opera, să fie clar), să mă descalţ şi să gust cu talpile din nou lemnul scenei, să-l simt cum tremură sub picioare. Să-i simt esenţa tare, scârţăitul de bucurie, geamătul apăsării dorite... Doar câţiva paşi să fac... Acolo sus... Pe lemnul care pârăie sub greutatea trupurilor în mişcare. Să văd din nou o clipă, numai una, sala goală deschizându-se înaintea mea... De dor...