marți, 20 noiembrie 2012

Pornind de la firmitura de atenţie...

....de aici: http://ro.netlog.com/acelasiom/blog/blogid=1534698




Într-o seară, pisica a rămas fără mâncare. Se întâmplă şi asta uneori, ce să-i faci. Mi-am luat haina din cuier, ghetele în picioare şi-am purces la magazinul care nu e neapărat în colţ, dar e prezent în diferse forme şi variante, în cartierul în care am trăit aproape toată viaţa. Mi-am tras bine haina groasă pe mine zicându-mi cu străşnicie "brrr..." şi-am pornit pe aleea întunecată, printre blocuri, apoi pe câmp până la magazin. În faţa lui, lumină de stradă şi forfotă, unii intrau, alţii ieşeau. Doar un copil stătea în faţă şi alerga de colo colo spunând ceva celor care intrau. Mi-a spus şi mie.



- Doamna, îmi daţi şi mie nişte bani să-mi cumpăr o sticlă de ulei?



N-am înţeles clar ce mi-a spus, am crezut că nu aud bine şi-am trecut val vârtej pe lângă el. În magazin m-am uitat să văd de care ulei au şi cât costă acolo litrul... Dar continuam să-mi spun că sigur n-am auzit bine. M-am uitat la banii pe care îi aveam, nu ajungeau de o sticlă de ulei... Mi-am achitat la casă punga de mâncare pentru bestii şi-am ieşit. În prima clipă am crezut că a plecat, dar era acolo. M-am dus ţintă la el.



- Am înţeles eu bine, o sticlă de ulei vrei să-ţi cumperi?

- Da, doamna! spus cu bucurie, cu zâmbet, cu o lumină fantastică.

- N-am eu tocmai de-o sticlă de ulei, dar... I-ai pe ăştia...

- Vai doamna, încă n-am destui, dar sigur o să fac în curând. Mulţumesc!



Nu ştiu dacă am văzut vreodată asemenea bucurie pe chipul cuiva. Şi-am plecat zâmbind... Oarecum invidioasă pe el, pe lupta lui, pe curajul lui... Ban cu ban, adunat, cerut, cerşit, şi-a cumpărat sticla de ulei. Oare la ce i-o fi trebuit?





Şi... ca să nu obosesc cu răspunsuri prea lungi, după modelul meu clasic:



[i]-gandirici:

Copil va întâlni mereu, oameni şi oameni, ca noi toţi de fapt... În el, în noi e tăria de a lua de la fiecare ce e mai bun şi de a rămâne demni, trecând peste fiecare moment de "furt" al încrederii în sine şi în tot ce e bun şi frumos.

-padre:

Poate că el, copilul, s-a lovit des de această stare şi şi-a închis rana într-un chist ce va exploda mult mai târziu. Ştiu că putem face dovada că suntem oameni, e necesar să demonstrăm asta deseori. Dar noi, cei mari, cei ce avem, devenim imuni prin însăşi dragostea prea mare ce o avem de propriile persoane.[/i]



Fetiţa mea are un nou coleg la grădiniţă. De la el a învăţat nenumărate înjurături, cuvinte urâte şi multe altele pe care încerc să le corectez, cam fără răbdare din păcate. Luni dimineaţă, ieri adică, mă ia de mână şi mă trage în clasă. Nu înţelegeam ce vrea, în grădiniţă era harababura de pe lume.

- Uite! îmi spune şi-mi indică băieţelul, care de data asta stătea cuminte la o măsuţă. El este rău şi obraznic!

- Mama, nu e frumos. Dacă el este aşa e din cauză ca voi îi spuneţi mereu că e rău şi obraznic, e din cauză ca voi nu-l iubiţi şi nu-i spuneţi că-l iubiţi.

- Da?

- Da! Ia, uite, încearcă azi, poartă-te frumos cu el, arată-i că ţi-e drag şi-ai să vezi că va fi mai bun şi mai cuminte.

- Bine.



Şi-am urmărit scena.

- Vali, eu vreau să te pup!

- [blush] de ce?

- Pentru că de azi îţi ofer prietenia mea! Vreau să fim prieteni.



Am zâmbit şi am plecat...



Putem fi în multe feluri...