joi, 31 ianuarie 2013

cafeaua de noapte

- Ştii... Mă doare... pot spune, că sufletul...
- Oh!, dar e bine! Înseamnă că îl ai.
- Neaşteptată prezenţă. Ce mai urmează să aflu?
- Întrebi ce mai urmează să ai?
- Nu, doar să aflu.
- De tine ţine, de alegerile tale.
- Am ales. Am ales sa aleg de data asta.
- Şi asta e bine, înţelegi că altfel nu se poate.
- Ba da. Mult timp nu am ales, am acceptat să fie ceea ce TREBUIA, deşi... ştii bine, nu iubesc cuvântul.
- Tocmai. Dar uite că TREBUIE...
- Ba nu. Acum poate că nu TREBUIE, însă vreau şi dacă nu TREBUIE, atunci Dumnezeu să ştie, că vreau atât de mult încât mă va răsplăti cu exact ce am nevoie pentru încăpăţânarea mea. Va face El să trebuiască pentru mine şi pentru alţii, doar pentru că VREAU.
- Aşa să fie atunci!
- Aşa să fie...

dacă poţi...

Poate e greu de înţeles, poate fi greu de acceptat, dar ştiu sigur, că uneori, sunt mai prezentă prin tăcere, prin absenţă... fiindcă uneori... poate că deseori, nu ştiu, prezenţa mea, este grea şi dureroasă, prezenţa mea este urâtă şi rea. Şi atunci, e mai bine să fiu prezentă prin absenţa mea aducătoare de linişte şi aşteptare. Poate că uneori, poate că deseori, poate arareori, şi reîntoarcerea mea, în mine, în ceea ce există bun şi frumos în mine, trebuie  aşteptată cu răbdare...


Şi lacrimile, vin, şi pleacă... aşa sunt ele, uneori mai vin, acuş pleacă... O să vină şi o să plece si altfel de lacrimi, să nu uităm că sunt de mai multe feluri... Mereu.

miercuri, 30 ianuarie 2013

if you...

I just used Shazam to discover If You Think You Know How To Love Me by Smokie. http://shz.am/t10050546

luni, 28 ianuarie 2013

Poză din litere - alfabefoto

Doi crocodili croşetau benzină într-un bec. Vine mama lor, porcul, şi îi întreabă: plecaţi de aici! (citat din Alex către Maria)

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Când plouă peste dragoste!

Primăvară

Te aşteptăm şi pe la noi...

Imagini preluate de la: http://cridiana-origami.blogspot.ro/2013/01/hai-sa-dam-mana-cu-mana.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+ClarasOrigami+(Clara's+Origami)&m=1

vineri, 18 ianuarie 2013

dialog

- Ce inseamna nevinovat?
- Care nu a gresit cu nimic.
- Da? Dar fură tot!
- Cine?
- Jerry! Cum e nevinovat?
- Eh...

Să fie bine :)

https://www.youtube.com/watch?v=PxqMTKJO2js&feature=youtube_gdata_player

Nu, eu nu contrazic!

Ieri mă plângeam că de când mai am o colegă şi nu mai sunt singura femeie din birou, se bârfeşte şi sunt constant atrasă spre bârfă, ceea ce nu-mi face nici o plăcere. Dar fiindcă şeful mi-a replicat: "Laura, fără bârfă viaţa e monotonă", azi m-am alăturat şi eu găştii. Nu de alta, dar curent nu am avut, calculatorul s-a stricat, noroc că nici vânzări strălucite nu am avut şi dă Doamne costuri suplimentare mici la telefoanele mobile, fiindcă fără ele sunt moartă în trafic. Şi cum spuneam, m-am alăturat găştii. Ne-am găsit toţi să-l chinuim pe Vania, făcând mare mişto de el, de munca lui şi într-un final de funcţia lui. Poate că merita, poate că nu, dar din vorbă în vorbă acolo se făcuse mare veselie pe seama lui. Şi când într-un final şeful dori să-i articuleze una, spunându-i:

- Măi Vania!, tu mereu vrei să contrazici! Orice ţi s-ar spune, tu contrazici.

Răspunsul lui a fost:

- Nu, eu nu contrazic!

Le-am repetat exact cele două replici de final şi i-am lasat cu lacrimi în ochi de râs. Inclusiv Vania râdea.

Nu ştiu, nu mi s-a părut aşa de interesantă sesiunea de bârfe. Electricitatea a revenit între timp, aşa că... M-am reprofilat.

Ciorile sunt păsările mele preferate, dar ele nu ţin aripile ca phoenixii. Văzusem un film cu un om care deschide braţele ca o pasăre ce urmează să planeze. Cum ar arăta ciorile aşa? Ohh, dar cum ar arăta un avion negru absolut? Am văzut avioane de călătorie de toate culorile, albe, roşii, galbene, albastre, verzi. Dar negre nu-mi amintesc. Aş vrea să văd un avion negru ca o cioară. Nu am găsit...





Nucile de săpun

Astăzi e o zi totalmente lipsită de farmec. Şi când omul nu are de lucru, îşi caută. Aşa că am dat peste asta:

http://www.nucidesapun.ro/content/9-detergent-de-rufe

Şi mă întreb dacă să testez sau mai bine aştept ca puterea râului să mă ajute, cândva, din nou, timp în care să rămân la toxicele produse de curăţat folosite în prezent?

Clar că e o zi fără farmec.

joi, 17 ianuarie 2013

Grijă

Cuzea

Cel mai alintat membru al echipei. Spun cel mai alintat si nu cel mai mic, pentru ca astazi i am cunoscut si pe cei mai mici, puiutii catelusei negre.

Deocamdata ramanem la Cuzea si trasnaile lui. A aparut in echipa intr o zi extrem de geroasa de decembrie, cand Vania a intrat pe usa cu o sacosa alba din care l a rasturnat pe linoleum. S a simtit imediat in largul lui, a scot toti soarecii de prin si de pe dupa dulapuri in cateva momemte. Si erau destui. Apoi dupa cateva miorlaituri s a urcat pe calorifer si... dus a fost! In lumea viselor, desigur. Satul si incalzit, a adormit bustean si a devenit atractia mea haioasa. Prima i a cazut coada, evident. Apoi pe rand cate o labuta, capul... si, pe bune, nu stiu in ce se mai tinea de calorifer, parea mai mult ca leviteaza pe langa. Si smecherul asta urma sa faca multe alte vrajitorii. Deseori zboara pe geam afara, fiindca se urca in bratele mele si nu mai tine cont de munca mea, se crede stapan pe mine, si... regret, dar... cati stapani sa aiba un singur om? Asadar, testeza un pic zapada, cu labutele, cu boticul si imediat se catara pe burlanul sobei si sare pe geamul de la bucatarie inapoi.
Ieri a fost extrem de simpatic. Ca de obicei, se tinea dupa mine. De fapt el se tine dupa oricine, chiar ne intampina si dimineata, la masina, pe fiecare. Ei bine, ieri, iesisem sa vorbesc la telefon cu un client, fiindca in birou e aproape imposibil. Desigur, a aparut catelusa, uimitor, nu cea alba. Si imediat, alergand vioi, Cuzea! Vesel nevoie mare imi cauta picioarele ca sa se alinte, dar in loc sa dea de ale mele, a inceput cu mare spor sa lustruiasca blana neagra a catelei. Si a tot lustruit o binisor vreo cateva minute bune. Tocmai el! Care se infoaie tot si maraie cand le vede, desi ele, dragute si materne, il lasa sa manance din mancarea lor de fiecare data. Ei... si asa bine i mai spunea cu lustruitul, cu fatuca lui extaziata, incat n am putut sa nu izbucnesc in hohote. Noroc ca terminasem de discutat cu clientul.

Intr o alta zi, in timp ce discutam cu un alt client, o doamna incredibil de draguta, am izbucnit:
- Unde vrei sa ajungi mai?, in capul meu?
- Cine e cu tine? Fetita? ma intreaba amuzata doamna.
- Ei fetita? Motanul!
- Aveti pisica?
- Am doua acasa, dar nici una alintata ca golanul asta! Si imediat a ajuns la locul curat din zapada.

Mda, Cuzea.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Curăţenia de primăvară

Mda, primăvara încă nu veni, dar eu am început din timp curăţenia. Azi aveam chef să revăd niscaiva episoade din Lie to me, dar fiindcă online nu mai merg şi a trebuit să mişc din dejti şi să descarc, în timp ce aşteptam, am zis să mai hălădui un pic pe aici. Şi după ce m-am hlizit o grămăzeală citind pe unul, pe altul, ce-mi veni mie în căpăţâna asta frumoasă şi dăştiaptă să fac? Ei da, mult aşteptata curăţenie. De câteva zile mă gândesc la un spaţiu unde să mă hăhăi când am chef, la fel de bine să mă bocesc, să exersez litera-tură, să bârfesc, să mă descarc, să înjur şi să vorbesc tandru. Un spaţiu deci, al meu, dar şi al altora. Un spaţiu în care să refulez eu, dar să citesc şi refulările altora. Şi cum tocmai am renunţat la unul, din binecuvântate pricini, ei bine, clar, trebuie un altul. Ideea era să şterg şi ăsta şi cel de poveşti şi să fac altul mai bun, mai deştept, mai grozav. Apăi... ce poate ieşi diferit de ceea ce deja am? So... Hai să o lăsăm baltă cu noul şi să îmbunătăţim vechiul, nu? Cum spuneam, trebuie să şi citesc, iar pe tilifon îi mai grieu, da' faşim noi cumva... Şî uiti aşa mă pusăi şî făcui o ţâră di curăţenie. Deci, iaca nah ce a ieşit:


http://muzicasipoeziaprieteniaisufletuluimeu.blogspot.ro/ - nu

http://coltisorderai.blogspot.ro/ - nu

http://mintea-de-ceai.blogspot.ro/ mintea de ceai

http://ddanette.blogspot.ro/ -danette

http://karina-lumeanoastra.blogspot.ro/ - karina

http://doaroprivire.blogspot.ro/ - doar o privire

http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/ - marius iordachioaia

http://creativhobby.blogspot.ro/ -complexart

http://myvirtualia.blogspot.ro/ - her virtualia

http://annaqueenrain.blogspot.ro/ - anna rain


http://lauraquilling.blogspot.ro/ - laura's quilling

http://preotvictor.blogspot.ro/ -nihil sine deo


http://panteaclaudiu.blogspot.ro/ - fotografiile lui Claudiu

http://anamonicacojocarescu.blogspot.ro/ - Ana Monica

http://cititordeproza.blogspot.ro/ - cititor de proza

http://hemografia.blogspot.ro/ - Emanuel Hristov

http://2mainidibace.blogspot.ro/# - ce pot face doua maini dibace

http://commonplacesandelephants.blogspot.ro/ - blogul Luizei

http://irlexi.blogspot.ro/ - ea

http://inhibitii.blogspot.ro/ - el

http://art-origami.blogspot.ro/ - oamenii origami

http://carmens-handmade.blogspot.ro/ - Carmen's Handmade

http://www.mariusmanole.ro/ - Blogul lui Manole, Marius Manole

http://krizatu.blogspot.ro/ - krizatu

http://artizele.blogspot.ro/ Umbra Elenei croşetează

http://corneliarada.blogspot.ro/ Cornelia's Quilling

http://gdtoma.blogspot.ro/ G. D. Toma

http://amithanatural.blogspot.ro/ - amitha

http://gianinalin.blogspot.ro/ - Pasi in doi pe munte

http://sserban.blogspot.ro/ - Serban Simbotelecan

http://www.laurasava.ro/ - Bucătăria Laurei

http://grandmasbox.blogspot.ro/ - Grand ma's box

http://zambind.blogspot.ro/ - Aici se scrie

http://emilia-corbu.blogspot.ro/ - Viata fantastica

http://crededarsicerceteaza.blogspot.ro/ - Ala care este

http://m-b-photography.blogspot.ro/ - Mihaela Bucataru

http://florinnan.blogspot.ro/ - Florin Nan

http://amicmaria.blogspot.ro/ - Maria Amic

http://cdvaltora.blogspot.ro/ - Adi Oncea

Astea toate trebuiesc puse în bara din dreapta sau din stânga, vedem noi care. Nu de alta, dar cine ştie ce-mi mai trece prin căpşorul ista minunat.

marți, 15 ianuarie 2013

ploaie de iarnă

Aici e furtună şi eu am chef să deschid geamul şi să stau pe pervaz... E furtună de praf de stele. Şi noaptea e lumină. Fireşte, ce poate fi mai luminos decât  întunericul brăzdat de praf de stele? Pinul din faţa ferestrei se leagănă şi mângâie cerul...Iar zarzărul promite primavara cu florile de gheaţă mărturie, şi pavăză pentru promisiunile sale. Câteodată minte, dar întotdeauna frumos. Spun că minte, pentru că în dimineţile de primăvară târzie, acelea care îmi plac mie cel mai mult, zarzărul ăsta cu lemn pentru poveştile lui Carlo Collodi, îmi arată cireşele date  în pârg din crengile grele ce vor să măture pământul. Grădina mea arată întotdeauna frumos, dar vara, devine singurul prieten, care ascultă, şi tace, şi mângâie. Vara are greierii care acum caută casa furnicii, vara are licurici şi neaparat, dar neaparat!, are concert de broaşte râioase. Desigur că râioase, doar se ştie că ţestoasele sunt mute, nu le ajung sutele de ani de viaţă, pentru a învăţa să vorbească. Mi-e dor să stau în ninsoarea de flori de cais... şi să mă îmbăiez în razele soarelui... mi-e dor să zâmbesc poznaş vântului mai mult decât obraznicŞi întotdeauna mi-e dor, de verile extrem de ploioase şi de dansatul în bălţi cu picioarele goale, râzând nepăsătoare în privirile uneori înciudate ale trecatorilor uzi şi grăbiţiFiindcă urăsc umbrelele şi iubesc ploile. Iubesc cu patimă ploile calde de vară. Iubesc ploile dezmăţate cu plete de lumină ce biciuie cerul şi urlete îngrozitoare ale cerului ce obligă lumea să fugă şi să se ascundă. Iubesc ploile tandre, singurele care mă privesc în ochi şi îmi mângâie chipul şiroind molcom de la tâmple spre bărbie şi prin firele de păr. Iubesc florile ceai, acele ploi parfumate care picură pe buzele întredeschise şi se lasă adunate de limba flămândă ca să alunece pe gâtul însetat. Iubesc! Iubesc cu patimă ploile toate! Iubesc ploile oricărui anotimp. Iubesc ploile care lasă dâre de lumină blândă pe cer, un zâmbet întors, rogvaiv. Dar şi mai mult iubesc ploile fără curcubeu, pentru că ştiu deja, că la capătul lui nu se afla decât un altul, apoi altul şi altul. Iubesc ploile negre şi grele ca plumbul. Iubesc ploaia din mine, furtuna şi liniştea de după. Până dimineaţă poate o să mă iubesc şi pe mine, puţin... măcar puţin... Îmi place urletul ăsta macabru. Vine! Se aude din nou! E moartea! E moartea din noi care urlă! Nu e nevoie de bombe şi lupte, când oricum e atâta moarte în noiNici de zbor nu-i nevoie când gustul înfrângerii e tot ceea ce de fapt căutam... Nu mai conteaza că nu pot să dorm, important e că nu vreau şi am urletul ăsta de moarte care nu încetează să bată la mine la geam.De n-ar fi fost copila, i-aş fi deschis.. m-aş fi aruncat spunându-i: poftim, prind- mă dacă poţi! Ştiu că îmi va plăcea să îl simt trecând neputincios pe sub braţele mele, apoi încercând să mă desprindă şi să mă ridice de jos. Ştiu că gheaţa m-ar primi generoasă în duritatea ei şi s-ar bucura să se înroşească sub mine. Nu am crezut niciodată că ştiu să zbor, am căutat mereu prăbuşirea din care să mă ridic. Singură.

prozelitism ateu

Dispreţuiesc prozelitismul, iar dintre toate formele sale cel mai mult dispreţuiesc pe cel ortodox (căruia nu îi văd sensul) şi pe cel ateu care a ajuns să depăşească limita mea de suportabilitate. Primul nu are sens pentru că ortodoxia nu este sau nu trebuie să fie o religie invazivă, iar misiune şi propăvăduire nu se face autentic decât înfăptuind în legea iubirii, mai concret prin faptă, prin lucrare asupra propriei persoane ca model. Dar nu sunt eu cine să dea lecţii, ci sunt ca să mă plâng de ceva ce pur şi simplu nu mai suport. Eu nu am spus numănui în ce să creadă, nici în ce fel să creadă, nici să facă una sau alta, nu am spus niciodată nimănui că e pe calea cea rea. Şi atunci, mă întreb şi eu, aşa, uşor neghiobeşte, ce vă mână pe voi fraţilor să îmi aruncaţi mie în faţă că aş fi proastă pentru că cred? Pentru ce trebuie să dau eu explicaţii cuiva pentru banii munciţi de mine, dacă am chef să îi arunc unui popa cu burta plină iar eu să rabd foame? Ce?, mi-a dat vreunul dintre voi o lingură de mâncare? Nu, nu mi-a dat nici popa, eu singură mi-am dat, muncind! Aşa că eu aleg ce să fac cu ei. Nimeni nu mă poate obliga să fac ceva ce nu simt, nici popa, nici ateul. 
Aşa că, aviz amatorilor, mai ales amicilor atei, cărora nu le am cerut niciodată părerea cu privire la alegerile mele religioase şi morale

dialog

- Ce înseamnă mic? 
- Oh, Doamne! Nu ştiu cum să explic... 
- Înseamnă: în creştere. 
- Nu m aş fi gândit niciodată. 
- Iar mare înseamnă: nu mic. Adică nu în creştere, adică a crescut deja. 
- Toate le ştii! De ce mă mai întrebi pe mine? 
- Păi... ca să văd dacă ştii şi tu... 
- Of, Doamne...

luni, 14 ianuarie 2013

Patruzeci

Despre ce îmi vorbeşti? Vorbeşti prea mult, nu ai vrea să taci? Îmi lipseşte clipa în care sorbeam tăcerea dintre noi.

Vecinul de la trei a murit. De ce îmi spui asta?

A murit acum patruzeci de zile, în somn, a făcut infart. Tot nu înţeleg.

Băiatul lui ne-a adus o lumânare pentru el, când am aprins-o mi-am dat seama că nu îi ştiu numele. Contează?

Era un om bun, se juca mereu cu ţăcănitul meu de căţel. Ce legătură au toate astea?

Acum patruzeci de zile au vândut marfa şi au uitat să îmi spună, ca să modific stocurile. Vorbeşte-mi!

Acum patruzeci de zile o vedeam ultima dată pe femeia în negru şi îi spuneam să stabilească clar o întâlnire, apoi am întârziat. Off, măi pui...

Acum patruzeci de zile am ratat un tren în gară. Am spus eu ceva?

Acum patruzeci de zile am devenit verde. Da...

Acum patruzeci de zile, palma ta a încălzit cuibul meu cu o promisiune nerostită, aceea că mă vei face mamă. ...
Acum patruzeci de zile trăiam. ...

Mai bine să aprindă vecinul lumânarea.

vineri, 4 ianuarie 2013

peronul acasă

Poate că vreodată ai văzut cum e peronul gării după ce lumea din vagoane deja s-a revărsat şi ai rămas doar tu. Îmi place mult când ajung la capătul de linie. Mă aşez liniştită pe banchetă şi las lumea să coboare, să se îndepărteze. Nu mă aşteaptă nimeni, am tot timpul din lume. Oamenii pleacă rând pe rând, coboară şi se duc, care spre alt tren şi altă localitate, care pe la casele lor, care spre cei dragi care îi aşteaptă. Eu stau... Aştept plecarea lor, golirea de emoţii a gării, peronul liniştit şi umed, aerul nopţii eliberat de mirosurile celor care au sosit, celor care au aşteptat, celor care au plecat mai departe... Uneori un om mă trezeşte din aşteptare... "Domnişoară, trebuie să coborâţi, aici e capătul." Îi zâmbesc, ce altceva pot face? Îi mulţumesc pentru deşteptarea invazivă şi cobor. Îmi place să ajung în amurg, când chipurile oamenilor devin parcă şi mai şterse şi necunoscute, când pot să gust liniştea. Amurgul şi zorile îmi plac cel mai tare. Liniştea şi graba fiecăruia de a ajunge acolo unde trebuie. Îmi permit mie să mă înfrupt din aerul tare, răcoros, să strâng fularul la gât, să îmi afund nasul în el căutând cu avânt o aromă pierdută, să ridic umerii, să mă scutur de lehamite şi să pornesc şi eu grăbită prin mine împreună cu oraşul. M-a întrebat: "De ce există mai multe gări? Nu ajunge doar una? Destinaţia..." I-am răspuns: "Destinaţie nu există, ai să înţelegi tu, cândva..." A tăcut. Mintea măcina răspunsul, i-a plăcut. Tace dacă e mulţumită, toacă în ea cuvintele. Nici un loc nu e destinaţie, pentru că nici unul nu e final, toate sunt trecere... Inclusiv în Rai, poţi să treci... Mă întreba în râs părintele:
- Dacă sfântul x cu sfântul y, se întâlnesc în Rai, ce crezi că o să îşi spună unul altuia?
- Nimic, am răspuns. Nu se vor întâlni niciodată, locuiesc la etaje diferite. A râs şi mai tare:
- Etaje zici?
- Da, etaje!
Vasi a completat:
- Dacă nici măcar cetele îngereşti nu îşi vorbesc direct între ele, ci au intermediari, bine spui tu, că şi Raiul s-ar putea să fie structurat pe nivele şi nu se vor întâlni.
- De fapt... Sfinţii se înhoresc în rugăciune, nu au nevoie să îşi mai spună nimic, ei sunt doar comunicanţi ai dragostei, indiferent de nivel. I-am putea numi tranzistori, pentru că prin deplinătatea conştiinţei şi a conştienţei lor, ei ŞTIU, SIMT şi CRED. Şi asta e de ajuns, ca restul să decurgă după singura normă necesară pentru a da măsura în toate.
Aşa eu, pe peron. Am ŞTIUT, am SIMŢIT şi am CREZUT.
- Cred că o supă de roşii cu orez.
- O nu!, asta chiar nu cred! Am spus, dar nu s-a înţeles, nu s-a văzut zâmbetul.
- Aia îmi place mie.
- Deci, eu chiar nu cred! Aproape râd, iar dincolo e nedumerire. Nu cred, fiindcă aia îmi place mie! Asta nu s-a mai auzit deloc. Valul de cuvinte a dat năvală, şi asta mi-a placut. Turuitul trenului ţinea isonul.
- Nu văd nimic din cauza soarelui...
- Nu-i nimic, facem aşa...
- Acum nu mai vezi tu...
Linişte. Ochii înroşiţi, paltonul lung, mâinile măcinând părul, căutând ca Iona, să păstreze amintirea simţurilor, consistenţa materiei. Aplecarea şi prima atingere, moale. Gustul, mireasma, aroma. Aroma fructată, gust de ţigară şi miros de cafea. Scrumul părea să cadă deşi ţigara lipsea. Căderea mâinilor pe lângă trup, dădea senzaţia că scapă scrumul din palme, clipă de clipă.
Cândva am trăit o poveste, un basm. Era necesar, fiecare fată vrea să trăiască basmul, aşteaptă prinţul. Abia apoi poate dori realitatea şi o poate iubi. Basmul, de obicei un fals, rupe barierele imaginaţiei, mută dorinţa în planul realităţii, al adevărului personal. Şi fiecare clipă de după basm devine trăire. Basmul meu nu a avut prinţ, doar un magician, aşa că prinţul a fost nevoit să vină apoi, în căutarea realităţii. Sburătorul înţelege. Ne aşezăm faţă în faţă, un altfel de androgin, mâinile mele în mângâierea tâmplelor, ale lui ocrotind cuibul din mine în care creştem, lipiţi în privire şi zâmbet. Acasă.


joi, 3 ianuarie 2013

Albastru curcubeu

Tipat. Albastru. Intotdeauna albastru.
Tipat prelung. Tipat mut. Intotdeauna albastru. Doar albastru.
Curcubeul intreg e albastru, nuante de ape. Doar ape sunt si cele doua lacrimi ale fiecarui obraz.
Si fiecare apa, albastra.