vineri, 18 ianuarie 2013

Nu, eu nu contrazic!

Ieri mă plângeam că de când mai am o colegă şi nu mai sunt singura femeie din birou, se bârfeşte şi sunt constant atrasă spre bârfă, ceea ce nu-mi face nici o plăcere. Dar fiindcă şeful mi-a replicat: "Laura, fără bârfă viaţa e monotonă", azi m-am alăturat şi eu găştii. Nu de alta, dar curent nu am avut, calculatorul s-a stricat, noroc că nici vânzări strălucite nu am avut şi dă Doamne costuri suplimentare mici la telefoanele mobile, fiindcă fără ele sunt moartă în trafic. Şi cum spuneam, m-am alăturat găştii. Ne-am găsit toţi să-l chinuim pe Vania, făcând mare mişto de el, de munca lui şi într-un final de funcţia lui. Poate că merita, poate că nu, dar din vorbă în vorbă acolo se făcuse mare veselie pe seama lui. Şi când într-un final şeful dori să-i articuleze una, spunându-i:

- Măi Vania!, tu mereu vrei să contrazici! Orice ţi s-ar spune, tu contrazici.

Răspunsul lui a fost:

- Nu, eu nu contrazic!

Le-am repetat exact cele două replici de final şi i-am lasat cu lacrimi în ochi de râs. Inclusiv Vania râdea.

Nu ştiu, nu mi s-a părut aşa de interesantă sesiunea de bârfe. Electricitatea a revenit între timp, aşa că... M-am reprofilat.

Ciorile sunt păsările mele preferate, dar ele nu ţin aripile ca phoenixii. Văzusem un film cu un om care deschide braţele ca o pasăre ce urmează să planeze. Cum ar arăta ciorile aşa? Ohh, dar cum ar arăta un avion negru absolut? Am văzut avioane de călătorie de toate culorile, albe, roşii, galbene, albastre, verzi. Dar negre nu-mi amintesc. Aş vrea să văd un avion negru ca o cioară. Nu am găsit...