marți, 15 ianuarie 2013

prozelitism ateu

Dispreţuiesc prozelitismul, iar dintre toate formele sale cel mai mult dispreţuiesc pe cel ortodox (căruia nu îi văd sensul) şi pe cel ateu care a ajuns să depăşească limita mea de suportabilitate. Primul nu are sens pentru că ortodoxia nu este sau nu trebuie să fie o religie invazivă, iar misiune şi propăvăduire nu se face autentic decât înfăptuind în legea iubirii, mai concret prin faptă, prin lucrare asupra propriei persoane ca model. Dar nu sunt eu cine să dea lecţii, ci sunt ca să mă plâng de ceva ce pur şi simplu nu mai suport. Eu nu am spus numănui în ce să creadă, nici în ce fel să creadă, nici să facă una sau alta, nu am spus niciodată nimănui că e pe calea cea rea. Şi atunci, mă întreb şi eu, aşa, uşor neghiobeşte, ce vă mână pe voi fraţilor să îmi aruncaţi mie în faţă că aş fi proastă pentru că cred? Pentru ce trebuie să dau eu explicaţii cuiva pentru banii munciţi de mine, dacă am chef să îi arunc unui popa cu burta plină iar eu să rabd foame? Ce?, mi-a dat vreunul dintre voi o lingură de mâncare? Nu, nu mi-a dat nici popa, eu singură mi-am dat, muncind! Aşa că eu aleg ce să fac cu ei. Nimeni nu mă poate obliga să fac ceva ce nu simt, nici popa, nici ateul. 
Aşa că, aviz amatorilor, mai ales amicilor atei, cărora nu le am cerut niciodată părerea cu privire la alegerile mele religioase şi morale