duminică, 10 februarie 2013

Ciufuta de duminică

Uneori mă trezesc, şi da, asta înseamnă că uneori şi eu dorm. Cum spuneam, uneori mă trezesc şi vreau să rămân la marginea patului, cu picioarele înfipte în vârfuri pe podeaua rece, aşa, în negândire. Singurul meu moment de mine, semănând straşnic de bine cu lumea din dulapul din copilărie. Şi stau aşa, cu picioarele pe vârfuri şi palmele susţinând bărbia şi trecând prin păr. Doar stau. Fără gânduri. Fără întrebări. Fără zgomote. Fără nimeni. Doar eu cu mine. Şi duminica, fiind o zi mai specială, vreau momentul meu de linişte, îmbrăcatul fără gânduri şi dispariţia pe uşă... Dar nu-u-u-uuu, nu se poate asa usor. Momentul meu trebuie sa fie ascuns cu migala in fiecare dimineata. Trebuie sa merg la baie pe intuneric si eventual sa uit sa trag apa, sa ma imbrac in liniste, tot pe intuneric, ceea ce nu ma deranjeaza. Dar!, mai trebuie sa fug sub patura si sa pretind ca dorm, de fiecare data cand, simtind ca m-am trezit in cap se iteste pe geamul care lipseste usii de la camera. Nu! Nu m-am trezit!, tip in mine. Dispari! De ce nu dormiti? De ce nu ma lasati in pace, sa ma prefac ca dorm in liniste? De ce nu am momentul meu de mine? De ce eu nu am voie? Ce? Eu vin la voi sa va cer ceva imediat ce va stiu treji? Si de ce ma rog sa imi cereti? Ce de macar duminica sa nu fie duminica? Ce nu e clar? Duminica nu vreau sa fac clatite! Duminica nu vreau sa tai ceapa pentru mancare! Duminica nu vreau sa spal aragazul, frigiderul si/sau podelele! Duminica nu vreau sa introduc facturi! Duminica vreau sa tac, sa merg la biserica si sa tac, sa ma intorc de la biserica si sa tac! Sa mananc si sa tac... Sa dorm... Nu vreau nici macar sa imi vad prietenii. Ce sa le spun? Viata mea e tot asa. Nu s-a schimbat nimic. Ce sa imi spuna? Ca la fel o sa ajung si eu? Mersi, stiam ca era un motiv pentru care voiam sa mor devreme, poate in dimineata vietii. Motivul era sa nu ajung si eu asa! Dar daca tot traiesc si acum, pot sa visez un pic? Pot sa doresc sa fiu bunica tanara? Sa imi duc nepotii pe munte... Sa ii tin la mine, sa ii cresc, sa ma joc cu ei... Sa ii hranesc, sa ies cu ei in oras si sa ma intrebe lumea daca sunt copiii mei... Pot sa am macar nepoti devreme? Pot?.. Dar bine. Pot sa trec si de duminica asta in tacere?
Si, se poate sa aiba si colona sonora blogul asta? Ha?
Ca deh, mi se facu dor de Ada... Milea...
https://www.youtube.com/watch?v=N5jgPtl2mZI&feature=youtube_gdata_player
Si mai era ceva.
- asa e ea, asa va fi cand va fi ea. asa va fi viata ta.
- mda, de aceea, poate e mai bine sa nu mai fie. viata mea, zic. vezi, e si asta o solutie.