marți, 5 februarie 2013

Floarea

Nu foarte des, totuşi, uneori, mă trezesc de dimineaţă cu un chef enorm de a primi o floare. Recunosc, primesc des flori. Vecinul si prietenul meu îmi oferea uneori în fiecare săptămână, mai ales primăvara şi mai ales narcise. Apoi am primit întotdeauna de la şefi, prieteni, cunoştinţe şi de la Cântecel. Când aveam chef să primim flori ne cumpăram una alteia, fie şi un fir de ghiocel sau toporaş. Deseori mi am cumpărat singură, mai ales de la băieţelul care alerga după studente ca să le vândă bucheţelele de flori culese de pe câmpuri sau de prin păduri, alteori de la bătrânul cu buchet, care exact aşa apare dacă dăm google pe net "bătrânul cu flori ", ca într un tablou celebru... alteori îmi iau din piaţă, alteori din magazine sau florării... Foarte des am primit pe stradă, de la ţigani, dar mai ales de la ţigănci, care de multe ori nu au mai acceptat banii pentru ele. Cred că numai ţigăncile mi au spus cu sinceritate că sunt frumoasă, aşa mă vedeau ele cu adevărat.
Să revin, totuşi. M am trezit cu dorinţa de a primi un buchet de flori de câmp. Cam greu la vremea asta, dar nu imposibil! Un pic de imaginaţie şi se poate. Aşa că, nu mă interesează, mai ales că ţi am spus şi neconform cu felul meu de a mă purta pur femeiesc, adică, în loc să aştept fără să spun, fără să ştii, nebănuind măcar ce vreau şi ce am de mă comport aiurea, fiindcă nu se ştie de unde, dar ar fi trebuit să ghiceşti... eu ţi am spus azi de a dreptul. Vreau floarea mea, de la tine, clar?! Aştept şi mă supăr dacă nu primesc, să ştii...