vineri, 8 martie 2013

Aşteptările

https://www.youtube.com/watch?v=cnsqUtszZG8&feature=youtube_gdata_player

Anul 2012, un 8 martie fericit. Conjunctura nu mai are sens acum, dar stiu sigur ca eram toata un zambet si rosie in obraji. Primisem un buchet de liliac mov pozat si zambeam, stiam ca o poza nu e realitatea si ca nu se poate mirosi buchetul acela, vedeam cuvintele parca fortate care il insoteau, ofeream acelasi fel de cuvinte intr-un fel. Si totusi zambeam.

Martie 2013. Starea de nervi, inghitita, rasinghitita. Starea de lacrimi. Plimbarea pe strada, noul card de nereusite. Imi vine doar sa imi acopar fata. Gandul ca m-ar putea vedea cineva asa, ma ingrozeste efectiv. Nu e totusi nevoie sa devin invizibila, ma port urat si se rezolva de la sine. Cunoscutii imi zambesc impaciuitor iar eu parca le-as spune cu privirea mea "hai sictir!" Privesc femeile, un suvoi nesfarsit de forme rotunde sau drepte, blonde sau brune, tinere sau trecute, vesele sau triste, toate asteapta ceva. Unele confirmarea petrecerii spre care se indreapta, altele imbratisarea care le asteapta acasa dupa orele de munca, altele moartea. Oricare varianta e buna, daca asteapta inseamna ca traiesc. Anul trecut sigur spuneam ca nu e bine sa ai asteptari, pentru ca ele aduc frustrari. Acum... Nu stiu... Poate ca, lipsa asteptarilor duce la si mai mari frustrari... Chiar moartea asteptand-o, inseamna ca traiesti. Dar... Cand nu mai astepti nimic ce inseamna? Si de ce?, nemaiavand eu asteptari a trebuit sa apari tu, care sa pui dorinta in inima mea, sa imi arati oglinda si sa imi spui: "uite, inca traiesti!". Ce?, nu-mi statea bine moarta?! Pentru ce ma fortezi tu pe mine sa traiesc? Nu vezi ca sufar? Pentru ce?..