luni, 27 mai 2013

labirintul şi fata care plânge

sunt care în labirint vor să plângă. îţi poţi imagina un om care plânge de 20 de ori în câteva reprize în aceeaşi zi, la comanda? aşa simt ei, că rolul lor acolo e să plângă, tu crezi că ai putea?

era o fată, nu-mi amintesc numele ei, dar îi ţin foarte bine figura şi părul foarte lung şi negru. în timpul exerciţiului cu liftul ea a căzut cu mine, eu râdeam isteric şi săream ca să duc liftul în jos, ea s-a aşezat într-un colţ şi a început să plângă. apoi ne-a demonstrat că poate să plângă doar pentru că îşi propune să facă asta.

nu te cred! trebuie să ai ceva în minte, lacrimile nu ies aşa, pur şi simplu!

de fapt, pe scenă, cel mai greu este să râzi sincer, nu să plângi sincer.

eşti foarte frumoasă când râzi... să râzi mai des.

promit... o să vină ziua să râd din nou.

nu, eu nu aş putea niciodată. poate... poate doar dacă mi-ar pune o cadă, goală, în care să mă ghemuiesc, îmbracată. să mă privească printr-o oglindă opacă. aş putea aşa. aşa aş putea şi... poate că aş avea nevoie... să stau în cada aia goală... şi să plâng ore în şir. dacă aş rămâne fără lacrimi... aş scoate poza. nu păstrez nici una de fapt. pentru ce? să ce? probabil mi-aş atinge burtica şi nu m-aş mai opri din plâns.

- plângi?
- nu am batistă! cum să plâng dacă nu am batistă?!
- tu plângi... eu te-am făcut să plâng...
- ba deloc, ţi-am spus că n-am batistă! mie îmi curg mucii când plâng, nu pot să plâng fără batistă. dacă îmi vine, mă uit în sus şi îmi fac vânt spre ochi cu palmele. trece imediat. dacă e nevoie mă pălmuiesc. dar nu plâng.


Poate ar trebui să-ţi spun "Adio...", dar recunosc că sper să ne reîntâlnim cândva... Adio, deci... pe curând... Curândul tău...