vineri, 19 iulie 2013

Diriga

Prima intalnire a fost de-a dreptul socanta, apoi ne-am invatat. Prima zi de scoala, ca niste copii mici parintii ne-au dus din nou de manuta, de parca incepeam clasa I-a si nu liceul, cei mai multi se temeau si ne aduceau cu lacrimi in ochi la scoala rau-famata dintr-un cartier indoielnic din fascinanta urbe. Ne stiusera copii buni, ce facuseram de am ajuns tocmai acolo, intre golani? Tocmai noi? De ce? Chinuitoare intrebari pentru parintii nostri, iar cand au vazut-o si pe ea, durerea a fost deplina.


Tin minte ziua, era o zi luminoasa de toamna, scoala mi se parea tare gri, dar spatiul ei verde m-a fascinat de prima data, copaci multi ca si in gimnaziu insa aici mult mai inalti, parca vroiau sa ne arate ca si noi am crescut in vara dintre gimnaziu si liceu mai ceva ca Fat Frrumos, cat altii intr-o viata! Si-am pasit cu un zambesc ascuns, retinut, temator, sa nu cumva sa vada cineva ca zambesc acelui spatiu, toti trebuia sa ne aratam nemultumirea si cartirea fata de deciziile asa-zisei soarte meschine. Cred ca s-a facut careu, nu mai facusem careu din clasa a II-a sau a III-a. Mi-am vazut colegii, toti ca mine, nu indrazneam nici unul sa zambim, soarta ne era potrivnica. Doar colegul I era vesel asa cum a ramas mereu in ciuda tuturor, o zgubilitica de fiinta neinteleasa dar plina de dragoste. Langa mine era profa de chimie cea care m-a sfatuit sa raman la acea clasa, asa ca n-am reusit foarte tare sa bag in seama faptura aia maruntica aparuta din senin care ne-a luat scolareste-militareste si ne-a dus in clasa ei. Nu am avut in anii de liceu clasa noastra, fiecare profesor avea clasa lui si noi eram pivoti, asta a fost o parte foarte grea de inteles la vremea aceea, dar ne-a ajutat pe mai departe la facultate sa ne adaptam mult mai usor.

Maruntica de faptura ne-a lasat sa ne asezam si s-a urcat cu fundul pe catedra ca de obicei sub privirile mirate ale parintilor, noua incepea sa ne placa, scolari dusi cu pluta fiind, adunati sub oranduirea unei socate ne simteam din ce in ce mai in largul nostru. Si a inceput discursul, socul nu mai avea limite. Discursul a fost cam asa:

Si eu sunt parinte ca si dumneavoastra, si ei acum sunt noii mei copii, eu la fel am sa-i educ, dar sa nu intelegeti ca dumneavoastra n-o sa mai faceti nimic de acum, eu n-am sa devin paznicul lor, nu-mi place paratul asa ca ii anunt de pe acum ca problemele dintre ei o sa si le rezolve singuri pentru ca nu primesc cu para! Iar dumneavoastra dragi parinti va spun asa, copiii astia n-o sa devina niste sfinti aici, am avut multe fete care au devenit mame pana la sfarsitul liceului, asa ca aveti datoria sa le explicati metode de contraceptie si sa-i educati acasa cum stiti, eu n-am cum sa le pun dop in fund la toti. Este o zona periculoasa, nu cred ca vom avea ore dupa-amiaza, am sa incerc in oricum sa ma asigur ca nu vor avea mai mult de un semestru sau un an ore dupa-amiaza, e mai bine sa le aiba dimineata. Dragi parinti, va mai spun un lucru, si copiii astia sunt tot oameni, vorbiti cu ei, daca vor sa chiuleasca intr-o zi lasati-i sa chiuleasca, faceti-le rost de adeverinte medicale si lasati-i sa stea acasa, sa se plimbe intr-un parc, sa mearga la un film, sa bea un suc cu un prieten, sau pur si simplu sa doarma, e mai bine sa stiti si dumneavoastra decat sa ajunga sa se drogheze sau cine mai stie ce sa faca pentru ca nu-i lasati dumneavoastra sa respire.



Acestea fiind spuse, nimic n-a mai putut vindeca uimirea de pe fetele tuturor! Si nici ea nu s-a lasat, ne-a impresionat pana la moarte mereu. A devenit prietenul nostru cel mai bun, confidentul, omul pe care indrazneam sa-l sunam la orice ora aveam nevoie sa vorbim cu o persoana adulta care se putea ridica la nivelul nostru de tineri, da, se RIDICA, e bine spus! Toate framantarile, toate gandurile, toate parerile si suspinele ni le stia diriga. Ea mereu alaturi de noi, ne certa in stilul ei de cand intra pe usa: "bestii ce sunteti! animale fara dinti!! Nebuni fara minte! unde dracu umblati in loc sa mergeti la franceza?". Toate orele deveneau dirigentie, stiu ca am fost nemultumita de asta in prag de bac cand aveam senzatia ca n-o sa mai invat niciodata materii prime, formule si tot ce trebuie ca sa trec examenul si am ajuns sa invat totul cu o noapte inainte de examen si sa iau nota chiar mare, si ar fi fost maxima daca nu greseam la grila ca intotdeauna. N-am invatat numai despre elasticitatea unui material ci si despre a fiintei noastre unice in raport cu dificultatile vietii, despre rezistenta la fel, despre toate. Am invatat sa chiulim responsabil, ii faceam capul varza bibliotecarei petrecand acolo mai mult timp decat la orele plictisitoare. Orele ei nu erau nicicand plictisitoare, expresii ca: a mititelut de mana, cu alineat si de la capat, a mai maricel asa, 17 gaura gaura (in loc de 1700) presarau zambete pe fetele noastre. Pedepsele cu suspendarea in stil american ne placeau la nebunie, la un val prea pare de abateri munceam suplimentar in gradina scolii la plantat sau scriam un text pentru emisiunile de la radioul scolii, tineam ore in locul profilor sau cine mai stie ce realizari din astea incredibile. Ce mai viata! Tot sa fii elev acolo! In ultimul an aveam program de chiulit, fiecare avea o saptamana sau doua liber de la scoala, ne-ar fi facut si tabel daca ar fi fost nevoie, chiul organizat, in masa! Ca sa invatam, desigur. Eu zaluda, am corupt-o sa ne duca si la planetariu.